Sfânta Liturghie și Te-Deum în deschiderea lucrărilor ședinței Adunării Naționale Bisericești[2015-02-04]În prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a membrilor Adunării Naționale Bisericești, la Catedrala Patriarhală, a fost oficiată miercuri, 4 februarie 2015, o slujbă de Te Deum în deschiderea lucrărilor ședinței Adunării Naționale Bisericești.Slujba a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Andrei Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În continuare, în Sala de conferințe a Centrului Național pentru Formare Continuă Dumitru Stăniloae din București, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, are loc ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române. Slujba de Te-Deum a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii tot de către Preasfințitul Andrei Făgărășanul. Adunarea Națională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale, format din membrii Sfântului Sinod și din câte trei reprezentanți (un cleric și doi mireni) ai fiecărei eparhii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 963, Ultimul acces: 2026-08-06 16:02:33
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1