Activități cu copiii în Parohia Nașterea Domnului din Cluj Napoca[2015-02-12]La Parohia Ortodoxă Română Nașterea Domnului din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, a avut loc miercuri, 11 februarie, o întâlnire cu elevii de la Școala Constantin Brâncuși din Cluj-Napoca, unde este director prof. Eugenia Marcu, pentru marcarea intrării în Marele Post al Sfintelor Paști, informează Ziarul Lumina.Această activitate, denumită Masa prieteniei, a reunit elevi și dascăli ai acestei școli, învățătoarea Cecilia Pașca și profesoara de religie Daniela Necula, pentru a asculta câteva cuvinte despre post rostite de preoții Parohiei Nașterea Domnului și despre însemnătatea acestui răstimp premergător marelui praznic al Învierii. După cuvintele de învățătură rostite, a urmat masa prieteniei, la care cei mici au făcut un mic exercițiu despre ceea ce înseamnă postul în Biserică. Astfel, fiind o zi de miercuri, elevii s-au adunat în jurul mesei și au gustat din bucatele de post pregătite pentru ei. Copiii au învățat, astfel, să păstreze și să respecte tradițiile și rânduiala Bisericii Ortodoxe. Alături de învățătura privind postul de bucate, copiii au aflat, cu acest prilej, și despre importanța milosteniei, a faptelor bune și despre importanța acestei perioade prepascale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 806, Ultimul acces: 2026-08-04 05:14:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1