Întâlnirea membrilor Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului[2015-02-19]Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, membrii Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului s-au întâlnit, marți 17 februarie 2015, în sala de consiliu a Centrului eparhial de la Roman, în ședința de lucru premergătoare Adunării Eparhiale, informează epr.ro.Cu acest prilej, responsabilii sectoarelor din Administrația Eparhială au prezentat sinteza activității pastoral-misionare, cultural-educaționale și social-filantropice din anul 2014 la nivelul fiecărei subunități, pe baza dărilor de seamă. De asemenea, au fost dezbătute principalele aspecte financiar-contabile de la nivelul Centrului eparhial și al subunităților. În partea a doua a lucrărilor au fost analizate propunerile de proiecte și programe în vederea receptării și aplicării, la nivelul Centrului eparhial, al protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor, a hotărârilor Sfântului Sinod cu privire la Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii astăzi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 807, Ultimul acces: 2026-08-05 01:16:37
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1