Slujire arhierească la Cenadul Unguresc, în Duminica izgonirii lui Adam din Rai - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Slujire arhierească la Cenadul Unguresc, în Duminica izgonirii lui Adam din Rai

[2015-02-26]
În Duminica izgonirii lui Adam din Rai (22 februarie 2015), Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica românească din Cenadul Unguresc (Magyarcsanád), împreună cu Părintele Paroh Aurel Becan, Protopop de Seghedin (Szeged) şi cei doi Diaconi de la Catedrala Episcopală din Giula, după cum aflăm de la Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Tot cu acest prilej, Ierarhul a săvârşit şi slujba de binecuvântare a bisericii, prin stropire cu apă sfinţită, în urma unor lucrări de restaurare săvârşite în anul trecut, care au presupus schimbarea integrală a ferestrelor locaşului de cult, printr-un sprijin financiar (de 2 milioane de Forinţi, adică aproximativ 7.000 euro) oferit din partea Ministerului Resurselor Umane de la Budapesta, printr-un proiect EPER.
Grija pentru menţinerea în bune condiţii şi restaurarea locaşurilor de cult româneşti din Ungaria, care în majoritatea cazurilor au şi o vechime de două sau trei sute de ani, reprezintă o preocupare cosntantă a Ierarhului şi Preoţilor Parohi, fiind efectuate astfel de lucrări atunci când a fost nevoie şi mai ales atunci când s-a putut obţine sprijinul financiar necesar. Biserica actuală din zid, de la Cenadul Unguresc, cu hramul „Înălţarea Domnului” a fost construită în anul 1808, dar în documentele vremii a fost consemnată şi o biserică mai veche, din anul 1774, care aparţinea în comun comunităţii ortodoxe române şi sârbe din această localitate. În ultimii ani, la locaşul de cult din Cenadul Unguresc, prin grija Preotului Paroh Aurel Becan, au mai fost efectuate şi alte lucrări de restaurare, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, de la Bucureşti (ca de pildă, schimbarea acoperişului şi a structurii sale de rezistenţă, cu 5 milioane de Forinţi, în anul 2010 şi alte lucrări de subzidire şi întărire a întregului imobil, prin corzi metalice, cu alte 5 milioane de Forinţi, în anul 2011).
La evenimentul din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, au onorat cu prezenţa lor Domnul Farkas János, Primarul comunei Cenadul Unguresc, dar şi cei doi Consuli Generali, Florin Trandafir Vasiloni de la Giula şi Ioan Fodoreanu, de la Seghedin, precum şi Doamna Consul Andreea Monica Radu, tot de la Seghedin.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Siluan şi-a exprimat satisfacţia pentru lucrările de restaurare şi înfrumuseţare a locaşului de cult de la Cenadul Unguresc, care reprezintă un act de cinstire faţă de memoria înaintaşilor, dar oferă în acelaşi timp şi condiţii mai bune de desfăşurare a sfintelor slujbe. În acelaşi timp, i-a îndemnat pe credincioşi să rămână mereu ataşaţi de Sfânta Biserică Străbună Dreptmăritoare Română, care constituie moştenirea cea mai de preţ pentru sufletele tuturor românilor, cu atât mai mult astăzi, în condiţiile de nesiguranţă şi adversitate sporită ale lumii în care trăim.
La final, toţi participanţii au fost invitaţi la o agapă comună, oferită din partea Parohiei din Cenadul Unguresc.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 942, Ultimul acces: 2026-09-23 01:27:13