Biserica s-a deschis spre o colaborare cu toți actorii sociali[2015-03-17]Editura LUMEN a organizat duminică, 15 martie 2015, lansarea cărții Dinamica fenomenului religios și modernizarea rurală, scrisă de dr. Roxana Necula, președintele Sucursalei Teritoriale Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, potrivit mmb.ro.În cadrul evenimentului, ce s-a desfășurat în cadrul Târgului Internațional de Carte LIBREX de la Palas Mall, cu prilejul manifestărilor prilejuite de Zilele Asistenței Sociale - 2015, mai mulți invitați au făcut referire la volumul recent ieșit de sub tipare. Prof. univ. dr. Vasile Miftode, de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității Al. I. Cuza din Iași, a menționat că Roxana Necula, ca absolvent al Secției teologie-asistență socială, a știut să îmbine asistența socială cu partea teologică și sociologică în toate demersurile întreprinse pentru cercetarea doctorală desfășurată. În continuare, conf. univ. dr. Beatrice Ioan, de la Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa din Iași, a subliniat că volumul lansat ar trebui citit de specialiști din toate domeniile deoarece autorul răspunde la multe întrebări de actualitate, iar prof. univ. dr. Antonio Sandu, de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, și-a exprimat dorința de a-i încuraja pe asistenții sociali din județul Iași să lanseze câte o carte în fiecare an cu prilejul Zilelor Asistenței Sociale. Din toate timpurile și până în prezent, cercetările sociologice din țara noastră și de pe toate continentele arată faptul că religia influențează comunitățile umane, în mai mare măsură pe cele din mediul rural. După revoluția din anul 1989, în România, viața religioasă a cunoscut modificări importante, atât în planul reorganizării vieții bisericești, cât și al interesului mult mai crescut al credincioșilor față de Biserică. Nevoile comunităților locale, fie ele urbane sau rurale, au început să dicteze prioritățile Bisericii. Biserica s-a deschis spre o colaborare cu toți actorii sociali, dând curs așteptărilor pe care societatea le avea de la ea, prin înființarea și susținerea unor așezăminte social-filantropice și cultural-misionare, precum și prin reluarea tradiției de a fi prezentă în școală, armată, spitale și penitenciare, a spus Roxana Necula, autoarea cărții. Lansarea volumului Dinamica fenomenului religios și modernizarea rurală a fost ultimul eveniment din cadrul Zilelor Asistenței Sociale - 2015 din județul Iași. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 679, Ultimul acces: 2026-08-04 02:16:36
|
Timp total: 0.03s...
[]:1