Evitați ademenirile și făgăduințele false - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Evitați ademenirile și făgăduințele false

[2006-10-09]
Biroul de Presă al Sfântului Scaun a publicat luni scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea trimisă pe 22 septembrie Cardinalului Edward Idris Cassidy și participanților la manifestările organizate între 2-7 octombrie, la Alice Springs, prilejuite de a XX-a aniversare a vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în Australia. În spiritul apelului lansat aborigenilor în 1986 de predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea a invitat în mod deosebit persoanele înaintate în vârstă să își exercite autoritatea de care se bucură cu înțelepciune, pentru ca rămânând fideli propriilor tradiții, să adapteze cultura vie la noile exigențe și să își deschidă inima la mesajul purificator al lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Adresându-se apoi tinerilor, scrisoarea Papei le amintește că Isus Cristos este întotdeauna alături de ei, că lumina lui continuă să strălucească chiar și în ceasurile cele mai întunecate. "Nu lăsați ca visurile voastre să fie minate de ademenirea superficială a celor care vă pot conduce să abuzați de alcool și droguri, cu promisiunea fericirii. Acestea sunt făgăduințe false și duc la capcanele unui cerc de mizerii. Vă îndemn în schimb să cultivați întâlnirea cu misterul spiritului lui Dumnezeu, ce lucrează în voi și în creație, chemându-vă la o viață de decizii, slujire, satisfacție și bucurie". Referindu-se apoi la procesul de reconciliere rasială, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că "nici o cultură nu poate folosi un trecut dureros pentru a evita înfruntarea dificultăților create de nevoile sociale contemporane. Numai prin acceptarea promptă a adevărului istoric se poate ajunge la o justă înțelegere a realității actuale și la îmbrățișarea viziunii unui viitor armonios."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 906, Ultimul acces: 2026-08-04 05:49:22