© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Italia divizată de problema eutanasiei[2006-11-03]Dezbaterea privind eutanasia a cuprins întreaga Italie după cererea lui Piergiorgio Welby. Bărbatul de 60 de ani, suferind de distrofie musculară, a cerut să fie lăsat să moară, trimițând în acest sens un material video președintelui italian Giorgio Napolitano.Piergiorgio Welby Welby suferă de mulți ani din cauza acestei boli, acum putând să stea doar în pat, conectat la o mașină care îl ajută să respire, a informat publicația Corriere della Sera într-un articol din 23 septembrie 2006. Apelul său a fost preluat de numeroase publicații și a generat o dezbatere la nivel național privitoare la problema eutanasiei. La 24 septembrie, publicația La Repubblica informa că Napolitano a cerut Parlamentului să analizeze problema. În zilele care au urmat apelului lui Welby, mai multe grupări și personalități politice și-au declarat sprijinul pentru modificarea legii, astfel încât să se permită unele forme de eutanasie. Biserica Catolică a răspuns exprimându-se cu fermitate împotriva legalizării acesteia. Într-un interviu acordat publicației La Repubblica la 25 septembrie, Cardinalul Javier Lozano Barragán, președintele Consiliului Pontifical pentru Pastorația Serviciilor de Sănătate, a amintit cititorilor că nu ne putem pune în locul lui Dumnezeu, luându-ne viețile. Viața este un dar de la Dumnezeu pe care fiecare trebuie să îl păzească. Prelatul a continuat explicând că opoziția Bisericii față de eutanasie nu înseamnă susținerea unui tratament medical excesiv, care prelungește viața cu costul suferinței. Cardinalul Lozano Barragán a recomandat de asemenea acordarea unei mai mari atenții tratamentelor paliative, pentru alinarea suferinței bolnavilor terminali. La rândul său, Episcopul Vincenzo Paglia de Terni a recomandat să se tragă învățăminte din experiența lui Cristos pe cruce. Într-un interviu publicat la 25 septembrie de Corriere della Sera, Episcopul Paglia spunea că a fost izbit de alăturarea a două imagini în materialul video trimis de Welby: cea a omului suferind, constrâns de boală să stea în pat, și cea a crucifixului de pe peretele camerei. Crucifixul de lângă Welby, a spus prelatul, amintește de cuvintele Evangheliei și de prezența lui Cristos. Episcopul a recomandat practicarea unei mai mari iubiri față de cei asemenea lui Welby, pentru a-i ajuta să depășească situația plină de suferință. Această iubire nu include gestul de a-l ajuta pe cineva să moară, a subliniat el. Iubirea creștină ne permite să ne dăm viața pentru a salva un semen, dar nu să luăm viețile altora. Dorința de a trăi Un răspuns la cererea lui Welby a sosit de la Cesare Scoccimarro, un bărbat de 45 de ani care suferă de o formă de scleroză. Conform agenției de știri Ansa, Scoccimarro a declarat că în ciuda bolii sale grave, care îl ține la pat din 1998, dorește să continue să trăiască. După ce a auzit despre apelul lui Welby, Scoccimarro, care poate comunica doar din mișcările ochilor, a compus o scrisoare către președintele Italiei. În ea, el afirmă că deși este la fel de bolnav ca Welby, dorința lui de a trăi este puternică. Scoccimarro mai spune că oamenii în starea sa au nevoie de mai mult ajutor pentru a face față dificultăților grave cu care se confruntă. Eutanasia: idei pentru o dezbatere Această idee o regăsim și într-o carte publicată recent. În "Eutanasia: Spunti per un dibattito" (Eutanasia: idei pentru o dezbatere), profesorul de bioetică Michele Aramini subliniază, printre altele, nevoia unei mai mari solidarități cu bătrânii și cu bolnavii. Această solidaritate include oferirea unei îngrijiri medicale corespunzătoare, incluzând tratamente paleative, dar merge dincolo de mijloacele tehnice. Atitudinea noastră față de ceilalți este de asemenea o măsură a nivelului nostru de omenie, afirmă Aramini. Mai mult, boala și suferința au și un sens moral, pe care trebuie să îl redescoperim. Pe bolnavii care au credință trebuie să îi ajutăm să își trăiască valorile și speranțele conform religiei proprii. Iar pe cei care nu cred, trebuie să îi ajutăm să înțeleagă caracterul transcendent al persoanei umane. Aramini mai protestează în lucrare împotriva ideii că este nevoie de eutanasie pentru a pune capăt suferințelor oamenilor. El afirmă că aceasta este adesea o viziune foarte simplistă asupra lucrurilor. De fapt, studiile au arătat că majoritatea persoanelor în vârstă care se sinucid sunt într-o stare de sănătate relativ bună, sau cel puțin nu sunt atât de bolnavi pe cât cred ei. De asemenea, cei care suferă de boli terminale și care vor să se sinucidă, fac astfel de afirmații pe fondul unei depresii. Soluția în astfel de cazuri este tratarea depresiei, și nu uciderea lor sau asistarea sinuciderii lor. Când cineva cere să i se permită să se sinucidă, continuă Aramini, ceea ce trebuie să facem este să investigăm situația persoanei pentru a identifica adevăratele cauze ale problemei și să oferim tratamentul adecvat care îl va ajuta să depășească dorința de a muri. Din această perspectivă, acceptarea ideii de eutanasie nu înseamnă a-i oferi cuiva asistență, ci mai degrabă înseamnă un refuz: refuzul de a-l ajuta să facă față momentului. Cum să faci față Pe plan medical este nevoie de o extindere a asistenței paliative pentru pacienți și de oferirea unor tratamente adecvate acestor situații. Pentru aceasta, medicii și asistentele medicale trebuie să fie mai bine pregătiți să facă față nevoilor bătrânilor sau persoanelor aflate în etapa terminală. Îmbunătățirea comunicării dintre personalul medical, pacienți și familiile lor este de asemenea important. Unul dintre argumentele folosite de susținătorii eutanasiei este acela al autonomiei, adică "dreptul" fiecărei persoane de a-și decide momentul propriei morți. Acest concept nu este însă foarte solid, avertizează Aramini. Pentru început, nu putem fi siguri că o cerere pentru eutanasiere vine din profundul voinței unei persoane; poate să fie rezultatul unui moment trecător de adâncă suferință. Rolul medicilor și al asistentelor medicale trebuie de asemenea luat în considerare. Pot fi cadrele medicale obligate să ajute la comiterea unei sinucideri, doar pentru că cineva o cere? Referitor la autonomia individului, Aramini pune întrebarea dacă moartea unei persoane este doar o problemă personală, sau dacă societatea este de asemenea implicată. Dacă acceptăm existența unui "drept" personal la a muri, mai mult, a unui drept la a fi ajutat să mori, riscăm să devalorizăm viața umană. Adesea cererea unei persoane de a muri este influențată de factori subiectivi. Dacă s-ar recunoaște "dreptul" la a muri, atunci pentru pacienți va putea fi mai ușor să se simtă obligați să aleagă moartea, influențați de dorința de a nu fi o greutate pentru ceilalți. Acest "drept" îi va face pe bolnavii terminali să se simtă presați să nu continue să folosească paturile sau resursele medicale ale spitalului, ce pot fi utile altora. Dacă ar fi larg acceptată, eutanasia ar putea deveni alternativa atractivă din punct de vedere financiar la oferirea unor tratamente scumpe. Aramini trage concluzia că legalizarea eutanasiei ar însemna acceptarea unui viziuni care face conceptul de demnitate umană dependent de "calitatea vieții". O astfel de legătură subminează principiul valorii și demnității necondiționate a vieții fiecărei persoane. Lovind în acest principiu în numele autonomiei personale, lovim în însăși temelia societății. De aceea este greșit să considerăm eutanasia ca o simplă decizie personală, care îl afectează doar pe individul în cauză. În clipa în care pierdem respectul pentru valoarea vieții umane, deschidem porțile pentru tot felul de abuzuri, după cum s-a întâmplat în Olanda cu practicarea eutanasiei al cărei cadru se extinde tot mai mult, avertizează Aramini. Compasiunea pentru cei bolnavi nu înseamnă așadar a le grăbi inoportun moartea. autor: pr. John Flynn traducător: Radu Capan Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 922, Ultimul acces: 2026-08-05 03:48:18
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1
