Eroii români pomeniți în Austria[2015-10-30]La cimitirele militare din localitățile Bruckneudorf (Burgenland) și Sommerein (Niederösterreich) - Austria au avut loc joi, 29 octombrie 2015, slujbe de pomenire pentru militarii căzuți pe câmpul de luptă în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial.Au fost organizate, la 29 octombrie 2015, ceremonii militare și religioase de comemorare a soldaților români jertfiți pe teritoriul Austriei. Slujbele de pomenire au avut loc la cimitirele militare din localitățile Bruckneudorf (Burgenland), unde sunt înmormântați 100 de militari din timpul Primului Război Mondial, și Sommerein (Niederösterreich) unde sunt înmormântați 280 de militari români din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a precizat Pr. Emanuel Nuțu de la Parohia Ortodoxă Română din Viena. Slujbele de pomenire a eroilor români au fost oficiate de către preotul Emanuel Nuțu. Au fost depuse coroane de flori de către Ambasadorul României, E.S. Dl. Bogdan Mazuru, atașatul apărării, Colonel I.G. Horia-Emanuel Mocioc și adjunctul Dl. Lt. Colonel Iulian Soare, precum și de către reprezentantul Crucii Negre Austriece (organizație dedicată îngrijirii mormintelor de război), după cum aflăm de la Pr. Emanuel Nuțu. La ceremonii au mai participat: primarul localității Bruckneudorf, Gerhard Dreiszker, primarului comunei Sommerein, Karl Zwierschitz, membri ai Ambasadei României și reprezentanți ai comunității românești din Austria. Această acțiune se înscrie în cadrul evenimentelor dedicate sărbătoririi Zilei Armatei României. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 742, Ultimul acces: 2026-08-01 17:01:41
|
Timp total: 0.03s...
[]:1