Hramul mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia[2015-11-10]Mănăstirea Sfinții Voievozi din municipiul de Slobozia și-a sărbătorit hramul duminică, 08 noiembrie 2015. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează site-ul oficial al Episcopiei.Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Seminarului Sfântul Ion Gură de Aur din Slobozia. Făcând referire la pericopa evanghelică, Preasfințitul Părinte Vincențiu a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care vorbit despre prezența și lucrarea sfinților îngeri în viața noastră. De asemenea, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de mulțumire și Înaltpreasfințitului Părinte Teofan cu a cărui binecuvântare icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Izbăvitoarea de secetă - de la Mănăstirea Horaița a fost adusă în pelerinaj în orașul Slobozia, aducând mare folos duhovnicesc credincioșilor Eparhiei. Preacuviosul părinte arhim. Rafail, sterețul așezământului monahal, a mulțumit Preasfinției Sale pentru grija permanentă arătată Mănăstirii Sfinții Voievozi și a mulțumit tuturor credincioșilor care au participat la Sfânta Liturghie și care au venit să aducă cinstire Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Horaița. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2981, Ultimul acces: 2026-08-02 02:38:54
|
Timp total: 0.06s...
[]:1