Sfântul Ierarh Nicolae sărbătorit la Catedrala din Târgoviște[2015-12-08]Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, însoțit de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 06 decembrie 2015, Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, în prezența unui mare număr de credincioși din istorica Cetate de Scaun a Târgoviștei, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.Cu această ocazie, a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Niculești, Protoieria Titu, pe tânărul Ionuț Lucian Bordei, absolvent de master al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște. În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa, a vorbit despre personalitatea Sfântului Ierarh Nicolae, model de Ierarh și exemplu filantropic binecunocut al Bisericii creștine din primele secole, accentuând necesitatea intensificării, astăzi, a mărturiei creștine prin intermediul misiunii social-filantropice și caritative. De aceea, Înaltul Ierarh a și evocat implicarea masivă, dar puțin cunoscută, a Bisericii strămoșești în slujirea filantropică, în contemporaneitate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2749, Ultimul acces: 2026-08-02 21:05:31
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1