Vizită arhierească la centrele sociale din Caransebeș[2015-12-17]În preajma Praznicului Nașterii Domnului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, se desfășoară mai multe acțiuni social-filantropice la așezămintele și centrele sociale, precum și la spitalele din eparhie, informează diac. Pavel Canea și Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeșului.O astfel de acțiune a avut loc luni, 14 decembrie 2015, în municipiul Caransebeș, la mai multe instituții: Școala specială-gimnazială, Centrul de primire în regim de urgență a persoanelor fără adăpost, Căminul pentru persoane vârstnice Sfinții Împărați Constantin și Elena, Complexul social Sfântul Vasile cel Mare al Episcopiei Caransebeșului și Secția de pediatrie a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș. Preasfințitul Părinte Lucian alături de Corul Episcopiei Caransebeșului i-au vizitat pe beneficiarii acestor instituții, transmițându-le bucuria sărbătorilor de iarnă prin colindele intonate cu măiestrie, sub bagheta părintelui profesor Gheorghe Tistu. Cu acest prilej, Preasfințitul Lucian le-a oferit tuturor copiilor, bătrânilor, însoțitorilor, personalului deservent și tuturor cadrelor medicale, cadouri, calendare și iconițe. Și colindătorii de la Centrul eparhial au fost încântați cu un concert de colinde susținut de către copiii de la Școala specială, precum și de copilașii de la Complexul social Sfântul Vasile cel Mare, care au pregătit un program de colinde și poezii specifice perioadei Crăciunului. Pe lângă rugăciunea care s-a făcut deja și toți beneficiarii din centrele sociale s-au împărtășit cu Sfintele Taine, noi venim și cu aceste colinde minunate ca să-i bucurăm pe toți cei care sunt singuri, bolnavi, săraci, iar vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului să ne schimbe viața. Chiar dacă din punct de vedere material mulți dintre semenii noștri o duc mai rău, din punct de vedere spiritual să fim cu toții mai aproape de Dumnezeu, să ne iubim semenii și să ne jertfim pentru aproapele nostru, deoarece însuși Mântuitorul S-a jertfit pentru mântuirea neamului omenesc. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toți cei care se ostenesc în aceste centre și în spitale și să le răsplătească tuturor osteneala, iar pe cei bolnavi, pe bătrânii și copiii care i-am vizitat, să le dăruiască sănătate, putere, întru toate bunăsporire, răbdare și sărbătorile care urmează să ne aducă un plus de bucurie și de speranță pentru anul care se apropie, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Cu prilejul acestei vizite, la Spitalul Municipal de Urgență, Episcopia Caransebeșului a dăruit Secției de pediatrie instrumentar medical în valoare de 7000 de lei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 967, Ultimul acces: 2026-05-24 17:26:58
|
Timp total: 0,57s...
[]:1