Tensiuni între musulmanii și creștinii din Malaiezia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Tensiuni între musulmanii și creștinii din Malaiezia

[2006-11-09]
Peste o mie de musulmani nervoși s-au adunat duminică în fața bisericii catolice închinate Fecioarei de la Lourdes, în Silbin, Malaiezia, după ce prin SMS-uri și emailuri s-a răspândit rapid vestea că un grup de musulmani a ales să se convertească la creștinism și boteze. Poliția a primit de asemenea acest mesaj pe mobile, trimițând echipaje care să prevină izbucnirea violenței.

După patru ore de intervenție din partea poliției mulțimea s-a dispersat, aflându-se între timp că de fapt evenimentul din biserica catolică era altul: 98 de copii de etnie indiană primeau Prima Sfântă Împărtășanie, informează o publicație malaieziană. Între protestatari s-au aflat și membri ai partidelor de opoziție, precum și membrii unor organizații non-guvernamentale. În această țară nu este legal ca un musulman să se convertească la o altă religie. Conform unui raport AP, cei care au încercat să se convertească au fost închiși și supuși unor programe de "reabilitare religioasă".

Din cei 26 de milioane de locuitori ai Malaieziei, 60% sunt musulmani, 25% sunt chinezi budiști și creștini, iar 10% indieni, în principal hinduși și creștini. Guvernul reușește în mare parte să mențină o armonie religioasă, în special după incidentele grave din 1969, țara fiind adesea indicată ca un exemplu de conviețuire. Poliția a declarat că va ancheta sursa SMS-urilor. Și Departamentul pentru Religie a declarat că va porni o anchetă. Pr. Fabian Dicom, purtător de cuvânt al Diecezei de Penang, a spus că Biserica Catolică este îngrijorată de acest incident. "Biserica Catolică a crezut mereu în dialog, ca fiind cea mai bună platformă pentru rezolvarea problemelor, și de aceea este foarte dezamăgită că (la recentul incident) nu a existat nici o încercare de dialog."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 905, Ultimul acces: 2026-08-04 11:12:58