Începutul Noului An în Danemarca[2016-01-03]La 1 ianuarie 2016, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Paraclisul Mănăstirii Ortodoxe Române Sfinţii Cuvioşi Macarie Romanul şi Ioan Iacob de la Neamţ din Ikast, Danemarca, informează site-ul oficial al Eparhiei. Ierarhul a fost înconjurat de preoţii şi credincioşii ortodocşi pelerini din Danemarca, Suedia, Norvegia şi Finlanda care, după Slujba Tedeum-ului, au transmis urările îndătinate de Anul Nou.Sâmbătă, 2 ianuarie 2015 Părintele Episcop Macarie a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava din Herning-Ikast, Danemarca. Părintele paroh Casian Silviu şi enoriaşii au mulţumit chiriarhului pentru jertfelnica sa slujire şi pentru sprijinul său în achiziţionarea şi renovarea bisericii parohiale româneşti proprii din Ikast. Preasfinţitul Părinte Macarie a spovedit preoţii şi credincioşii, i-a sfătuit şi i-a mângâiat, prin sfat şi rugăciune, pe toţi cei aflaţi în nevoi. Copiii şi adulţii prezenţi la slujbă au primit din partea ierarhului mai multe daruri. În Duminica dinaintea Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a oficiat Sfânta Liturghie de hram, în biserica parohiei ortodoxe române Botezul Domnului din oraşul danez Sønderborg. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1589, Ultimul acces: 2026-10-23 07:52:35
|
Timp total: 0.03s...
[]:1