Duminica după Botezul Domnului la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” - Pojorâta 2 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Duminica după Botezul Domnului la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” - Pojorâta 2

[2016-01-11]
În Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul - Pojorâta 2, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Tradiţia locului a stabilit ca hramul acestei comunităţi parohiale sa fie sărbătorit în prima duminică după sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, informează doxologia.ro.
Întâmpinat de un grup de copii îmbrăcaţi în costume naţionale, ierarhul a fost aşteptat cu pâine şi sare de către primarul localităţii şi de soborul de preoţi şi diaconi, în frunte cu pr. paroh Dumitru Beşliu. Sfânta Liturghie a fost oficiată apoi în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, răspunsurile la strană fiind date de corul mixt al parohiei.
„Dumnezeu l-a făcut pe om bun, cu suflet, minte şi simţăminte curate, dar prin păcatul neascultării săvârşit de strămoşii noştri, firea omului s-a îmbolnăvit. Omul s-a înstrăinat astfel de Creatorul lui, dar Dumnezeu, din dragoste, niciodată nu l-a părăsit pe om şi prin glasul slujitorilor Săi, a prorocilor, a chemat permanent persoana umană la pocăinţă, la lepădarea de păcate şi la împlinirea poruncilor. Păcatul întunecă mintea omului, întunecă conştiinţa, iar omul nu mai ştie ce este bine şi ce este rău. De aceea, Mântuitorul şi-a început propovăduirea prin îndemnul la pocăinţă: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor». E necesar să ne întoarcem de la păcat la virtute, cu părere de rău şi căinţă, având conştiinţa că am greşit şi credinţa că Dumnezeu ne iartă. Aşa cum ne spune Mântuitorul în pilda cu oaia cea pierdută, Păstorul se bucură mai mult de oaia cea rătăcită şi găsită decât de celelalte 99 care nu s-au rătăcit. Mare bucurie este în Cer pentru omul care se căieşte şi se întoarce la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu!”, le-a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, în cuvântul de învăţătură, credincioşilor din Pojorâta.
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul este a doua biserică ortodoxă din comună Pojorâta. Locaşul de cult are un singur hram şi traditia locului a stabilit ca el sa fie sărbătorit în prima duminică după sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Tot conform dorinţei satului, întreaga obşte de gospodari îl aşteaptă an de an pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen să săvârşească Sfânta Liturghie dedicată hramului. Actualul preot paroh - Dumitru Beşliu, este fiu al satului şi slujeşte în localitatea natală din anul 1998. Situată chiar în inima satului, biserica a fost ridicată în anul 2001, numai din fondurile credincioşilor din Pojorâta. Sfinţirea a avut loc pe 7 ianuarie 2007. Lăcaşul de cult este o construcţie de zid, în stil moldovenesc, cu demisol. Este pictată în exterior şi interior. Printre clădirile anexe aflate în curtea bisericii menţionăm clopotniţa, un centru social filantropic cu spaţii bine delimitate ca utilizare şi dotare, şi demisolul bisericii care cuprinde o sală multifuncţională.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2878, Ultimul acces: 2026-10-19 06:42:49