Liturghie Arhierească la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău[2016-02-07]Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent duminică, 07 februarie 2016, în mijlocul credincioşilor Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Zalău, informează Arhid. Adrian Onic, Consilier Cultural al Eparhiei. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în cadrul lăcaşului de cult, la slujbă participând un număr mare de credincioşi. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hirotonit diacon pe tânărul teolog Cătălin Urs, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama bisericii Parohiei Fildu de Sus.După rostirea cuvântului de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Petroniu a felicitat pe Preacucernicul Părinte Vasile Rus pentru întreaga activitate desfăşurată, urându-i totodată ani îndelungaţi, întrucât în aceste zile Preacucernicia Sa îşi sărbătoreşte ziua de naştere. *** Locaşul de cult cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost construit între anii 1930-1934, fiind o adevărată bijuterie arhitecturală a Zalăului. În urma unor ample lucrări de consolidare şi repictare a locaşului de cult, la 5 septembrie 2010, Preasfinţitul Părinte Petroniu a resfinţit lăcaşul de cult, prilej cu care Preasfinţia Sa a acordat părintelui paroh Vasile Rus distincţia Crucea Sălăjană, cea mai înaltă distincţie bisericească a Episcopiei Sălajului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 9969, Ultimul acces: 2026-10-26 06:30:06
|
Timp total: 0.03s...
[]:1