Programul vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Turcia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Programul vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Turcia

[2006-11-14]
Papa va merge în ținutul unde pentru prima dată ucenicii lui Isus au fost numiți creștini. Va pleca în ziua de marți, 28 noiembrie 2006, la ora 9, de la aeroportul roman Fiumicino, pentru a sosi la aeroportul internațional Esemboga din Ankara, informează Radio Vatican. Prima etapă a călătoriei o constituie vizita la mausoleul lui Atatürk, părinte al Patriei, care a proclamat Republica Turcă în 1923. Imediat după aceea se va desfășura ceremonia de bun venit și vizita de curtoazie la președintele Republicii Ahmet Necdet Sezer; apoi Papa se va întâlni cu viceprim-ministrul și cu președintele pentru Afacerile Religioase Alì Bardokoglu, la sediul acestuia, unde Sfântul Părinte va ține un discurs. Tot la Ankara, la sediul nunțiaturii apostolice, Papa Benedict al XVI-lea se va întâlni cu Corpul diplomatic.

A doua zi, 29 noiembrie, va pleca de la aeroportul din Ankara pentru a ajunge la Smirna: de aici va merge la Efes, unde va celebra Sfânta Liturghie în sanctuarul Meryem An Evi, Casa Mariei. La Efes s-a desfășurat în anul 431 celebrul Conciliu ecumenic, al III-lea în ordine istorică, care a proclamat-o pe Fecioara Maria "Theotokos", adică "Născătoare de Dumnezeu". În cursul după-amiezii, Papa va pleca cu avionul de la Smirna pentru a sosi la Istanbul, unde vor avea loc vizita de rugăciune la Biserica Patriarhală "Sfântul Gheorghe" și întâlnirea privată cu Patriarhul ecumenic al Constantinopolului Bartolomeu I, căruia Papa Benedict al XVI îi va adresa un salut la sediul Patriarhatului.

În dimineața zilei de joi, 30 noiembrie, sărbătoarea sfântului Apostol Andrei, Papa va participa la Sfânta Liturghie în Biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe": aici se va desfășura și ceremonia semnării unei Declarații comune. Sfântul Părinte va lua masa împreună cu Patriarhul Bartolomeu I la sediul patriarhal. În cursul după-amiezii programul prevede vizita la Muzeul Sfintei Sofia, vizita de rugăciune la Catedrala armeană apostolică și întâlnirea cu Patriarhul Mesrob al II-lea. La sediul reprezentanței pontificale, Sfântul Părinte se va întâlni cu Mitropolitul siro-ortodox și cu Șef Rabin al Turciei. Seara va avea loc întâlnirea și cina cu membrii Conferinței Episcopale Catolice a Turciei.

În dimineața zilei de vineri, 1 decembrie, tot la Istanbul, Papa Benedict va celebra Liturghia în Catedrala dedicată "Duhului Sfânt". Imediat după încheierea Liturghiei, va avea loc ceremonia de rămas bun la aeroportul din Istanbul și plecarea la ora 13.15; sosirea pe aeroportul roman Ciampino este prevăzută pentru ora 14.45 ora Italiei. În Turcia au mai fost în vizită Papa Paul al VI-lea în 1967 și Papa Ioan Paul al II-lea în 1979. Papa Wojtyla a sosit la Ankara la 29 noiembrie în urmă cu 27 de ani, când micii comunități creștine i-a adresat cuvintele pe care sfântul Petru le-a adresat în Scrisoarea către creștinii acestor ținuturi: Fiți "gata oricând să dați răspuns oricui vă cere cont de speranța voastră, dar cu blândețe și bună-cuviință, având o conștiință curată" (1Petru 4,15).

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 950, Ultimul acces: 2026-08-03 00:35:17