Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Lăpuş - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Lăpuş

[2016-02-16]
Preoţii din Protopopiatul Lăpuş al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului s-au întrunit, luni, 15 februarie, în prima şedinţă administrativă din anul 2016. Cu această ocazie părintele protopop Florin Stan a prezentat participanţilor raportul de activitate pentru anul 2015, informează TRINITAS TV.
În anul 2015, peste 1500 de copii au participat la programe catehetice naţionale, dar şi la Festivalul de colinde „Colind la Naşterea Domnului” din Târgu Lăpuş. De asemenea a fost subliniată în mod deosebit activitatea social-filantropică.
Preoţii din Protopopiatul Lăpuş s-au implicat în alcătuirea şi tipărirea unei monografii a parohiilor din cadrul protoieriei. Cele 310 pagini ale lucrării, bogat ilustrate cu 468 de imagini, conţin informaţii despre fiecare parohie în parte: un scurt istoric al localităţii şi al parohiei, informaţii despre monumentele istorice şi câteva repere administrative, catehetic-educative şi social-filantropice.
În pofida condiţiilor modeste, în 17 parohii ale Protopopiatului Lăpuş au loc ample lucrări de construire, renovare şi pictare a bisericilor, iar mai multe case parohiale se află în diferite faze de construire. De asemenea, în cele 2 centre catehetice, din Târgu Lăpuş şi din Cavnic, se desfăşoară activităţi catehetice şi educative diverse.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1030, Ultimul acces: 2026-10-24 13:00:42