Comemorarea Episcopului Emilian Birdaş în Arhiepiscopia Alba Iuliei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Comemorarea Episcopului Emilian Birdaş în Arhiepiscopia Alba Iuliei

[2016-02-22]
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei a îmbrăcat duminică, 21 februarie 2016, haine de aleasă sărbătoare cu prilejul evocării personalităţii vrednicului de pomenire, Episcopul Emilian Birdaş, de la a cărui instalare în vechiul scaun vlădicesc al Bălgradului s-au împlinit 40 de ani.
După cum a precizat Părintele Bogdan Laurenţiu Avram, secretar eparhial, evenimentul a început de sâmbătă, 20 februarie, cu ceremonia de dezvelire a bustului Episcopului Emilian din Parcul municipal, urmată de slujba de binecuvântare oficiată de către Arhipăstorul Alba Iuliei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu, în prezenţa autorităţilor locale şi a credincioşilor albaiulieni.
A doua zi, duminică, 21 februarie, într-o frumoasă procesiune tradiţională, un sobor de arhierei format din Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, alături de numeroşi preoţi şi diaconi, au intrat în Catedrala istorică a Reîntregirii, unde au săvârşit Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Ardealului le-a vorbit credincioşilor despre folosul duhovnicesc al acestei perioade premergătoare Postului Mare, în care, meditând cu luare aminte la învăţăturile evangheliilor duminicale, putem să ne fortificăm sufleteşte, întărindu-ne în credinţă, rugându-ne sincer în smerenie şi apropiindu-ne de Dumnezeieştile Taine. În acest fel, devenim pregătiţi în călătoria spirituală a Postului Paştelui pentru a ajunge la Ziua luminoasă a Învierii Domnului. Totodată, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a transmis binecuvântarea şi mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a evocat în câteva gânduri alese personalitatea destoinicului episcop de odinioară al Alba Iuliei. După solemnitatea momentelor liturgice, a urmat slujba Parastasului pentru sufletul arhiereului Emilian, de la a cărui mutare la Domnul au trecut 20 de ani. Preoţi şi credincioşi din cuprinsul Eparhiei au înălţat rugăciuni pentru iararhul devotat care i-a arhipăstorit vreme de 14 ani.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a evidenţiat rodnica activitate a Episcopului Emilian în Eparhia Alba Iuliei, aducându-i un gând preţios de recunoştinţă şi admiraţie pentru cârmuirea înţeleaptă, hărnicia şi vitejia apostolică care l-au însoţit de-a lungul vieţii sale. Arhipăstorul Alba Iuliei i-a îndemnat pe creştini să urmeze îndemnul apostolic de a privi cu luare aminte la înaintaşii noştri şi de a le urma credinţa, asumându-şi moştenirea spirituală pe care aceştia au lăsat-o ca pe un tezaur de mare preţ. Momentul a continuat cu binecuvânatrea Salonului ,,Emilian Episcopul” din incinta complexului Catedralei „Încoronării” şi cu lansarea celor două volume omagiale: Episcopul Emilian Birdaş – un vrednic slujitor al Bisericii şi al Neamului şi Episcopul Emilian şi reînfiinţarea scaunului vlădicesc de la Alba Iulia. După inaugurarea salonului a urmat creştineasca agapă frăţească, unde cei prezenţi au avut bucuria de a depăna amintiri nespuse şi emoţii trăite alături de vrednicul ostaş al lui Hristos, Episcopul Emilian Birdaş.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 887, Ultimul acces: 2026-06-09 06:03:49