© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.09s...
Pr. Federico Lombardi despre Radio Vatican, "casa mea timp de 25 de ani" (I)[2016-03-01]Părintele Federico Lombardi şi-a încheiat la sfârşitul lunii februarie misiunea de director general al postului Radio Vatican, pe care a îndeplinit-o în mod admirabil timp de 25 de ani. În 1990 a fost numit director de programe, devenind în 2005 director general. În 2001, superiorii i-au încredinţat şi conducerea Centrului Televiziunii Vaticane, iar în 2006 a fost numit director al sălii de presă a Sfântului Scaun, misiune pe care o îndeplineşte şi în prezent. Stând de vorbă la microfon cu Roberto Piermarini, de la redacţia centrală în limba italiană, părintele Federico Lombardi a reparcurs cei 25 de ani la Radio Vatican, interviul apărând în traducere pe situl RV şi în limba română. Prima întrebare a fost, desigur, despre începuturi.- Când am venit la Radio nu cunoşteam în mod direct ambientul vatican însă, înainte de a fi Provincialul iezuiţilor italieni, am activat timp de peste zece ani la revista "CiviltĂ Cattolica", ce a reprezentat o foarte bună şcoală pregătitoare pentru înfruntarea ulterioară a chestiunilor de informaţie şi comunicare în sintonie cu slujirea Papei şi a Sfântului Scaun, prin această şcoală trecând înaintea mea preoţii Martegani şi Tucci, care au fost şi ei directori la Radio Vatican. Pe lângă urmărirea în mod continuu şi îndeaproape a activităţii Papei, cum nu mai făcusem până să vin la Radio Vatican, noutatea cea mai fascinantă a fost reprezentată de orizontul mondial al activităţii informative de la Radio şi ampla internaţionalitate a personalului de la Radio Vatican, compus din 60 de naţionalităţi, provenind din diferite culturi, cu limbi şi alfabete foarte diferite. În plus, trebuia să mă obişnuiesc cu un mod de exprimare diferit de cel precedent: nu mai erau lungile articole foarte bine documentate, ci ştiri scurte, de prezentat într-un minut sau două, într-o formulare cât mai clară şi mai sintetică cu putinţă. Cred că în acest sens m-a ajutat puţin şi formaţia mea de matematician. În primii 15 ani, din 1991 până în 2005, am fost director de programe, atenţia concentrându-se în special asupra conţinutului informativ dar şi de mare apropiere faţă de realitatea fiecărei redacţii şi a persoanelor care le alcătuiau: mă refer la raporturi umane foarte intense şi profunde, cu personalul din redacţii dar şi cu angajaţii departamentului tehnic, cu care am avut o legătură profesională şi umană constantă, chiar dacă nu depindeau de mine în mod direct. Trebuie să spun că aceasta a fost perioada cea mai fericită, în care am putut să mă dedic pe deplin misiunii la Radio Vatican, de dimineaţă până seara, practic zilnic, aproape fără întrerupere. - V-au fost încredinţate şi alte misiuni? - Este adevărat. Din 2001, în contextul unor diverse circumstanţe, superiorii mi-au încredinţat şi conducerea Centrului Televiziunii Vaticane, îndatorire la care s-a adăugat, din 2006, şi Sala de Presă a Sfântului Scaun. Însă în 2005, odată cu plecarea părintelui Borgomeo, am fost numit director general la Radio Vatican, această misiune fiind - în comparaţie cu cea precedentă - mai mult administrativă din anumite puncte de vedere, ce presupunea mai puţină apropiere continuă de persoane. Noua îndatorire era, într-un anumit sens, mai compatibilă cu alte sarcini care îmi fuseseră încredinţate între timp şi care solicitau - desigur - o parte consistentă din timpul meu. Pe scurt, în decursul unei zile normale, mă împărţeam mai mult sau mai puţin în acest fel: în prima parte a dimineţii şi, succesiv, după-amiaza şi seara la Radio; în a doua parte a dimineţii, la Sala de Presă şi dimineaţa târziu la Centrul Televiziunii Vaticane. Erau multe de făcut, însă nu m-am gândit nici un moment să solicit renunţarea la Radio Vatican. Este misiunea pentru care am fost trimis, de superiorii mei religioşi, să slujesc în Vatican. Am considerat-o întotdeauna ca fiind cea dintâi şi, totodată, o misiune fundamentală şi m-am considerat întotdeauna ca fiind implicat cu fidelitate în slujirea persoanelor care mi-au fost încredinţate mai întâi. Desigur, am încercat să îmi îndeplinesc cât mai bine posibil celelalte îndatoriri, foarte importante, dar pentru mine, în slujirea în Vatican, acasă a fost Radio Vatican. - În atâţia ani nu au lipsit cu siguranţă nici greutăţile. Cum le-aţi înfruntat? - Dificultăţile nu lipsesc niciodată. Perioada cea mai zbuciumată, în ceea ce priveşte în mod specific Radio Vatican, a fost cea a dezbaterilor şi acuzelor pentru aşa zisul "electro-smog", pentru activitatea Centrului de transmisii de la Santa Maria di Galeria. Chestiunea a explodat la finele Marelui Jubileu, în ianuarie 2001, a fost fierbinte vreme de câteva luni, până în vară, apoi a continuat îndelung dar cu o intensitate mai redusă. Evident, era foarte greu să fii acuzat, pe nedrept, desigur, de a face răul, chiar de ucidere a copiilor, dar din fericire aveam conştiinţa liniştită şi cred că tocmai de aceea am reuşit să suportăm încercarea cu simţul răspunderii, răbdare, seriozitate morală şi competenţă ştiinţifică. - Care sunt lucrurile care v-au adus cele mai mari bucurii şi neplăceri în aceşti ani? - Bucuria cea mai mare au făcut-o mărturiile ascultătorilor care trăiau în situaţii grele şi reuşeau să ne transmită un mesaj de gratitudine pentru serviciul nostru. Îmi amintesc de scrisorile unei infirmiere, voluntară laică în Somalia, singură într-o lume majoritar musulmană, care asculta emisiunile noastre cu regularitate. Îmi amintesc, la fel, de cele 40.000 de scrisori de recunoştinţă primite din Ucraina în primul an după căderea regimului sovietic. Din fericire, exemplele ar putea continua. Neplăcerea cea mai mare, pe care continui să o duc cu mine, este faptul că nu am reuşit să transmitem un program radiofonic în limba hausa. Acesta era solicitat cu insistenţă de Episcopii din nordul Nigeriei, o regiune care, după cum ştim astăzi cu toţii, este locul unor mari violenţe şi tensiuni, unde se dezlănţuie (gruparea teroristă) Boko Haram. Făcusem deja toată organizarea, practic, fără nici o cheltuială, contând pe colaborarea voluntară a persoanelor consacrate nigeriene din Roma şi pe contribuţiile realizate în studioul unui radio catolic din Nigeria. Ar fi putut să aibă o receptare bună iar singura cheltuială adăugată ar fi fost energia electrică a transmiţătorului, ceea ce nu însemna mai mult de 10.000 de euro pe an (mai puţin de 30 de euro pe zi). Dar după ce făcusem prima transmisiune, mi s-a impus să o suspendăm, cred că din preocuparea ca Radio Vatican să nu "se lărgească"... Pentru nigerieni a fost o dezamăgire foarte grea. Eu, unul, consider că a fost o decizie greşită, contrară înţelegerii unei adevărate necesităţi umane şi ecleziale, la care aveam posibilitatea să dăm un răspuns, mărunt dar semnificativ, de atenţie şi sprijin faţă de populaţiile sărace şi supuse încercării. - Însă, în afara acestor insuccese, Radio Vatican a adus numeroase servicii în decursul istoriei... - Da, acesta a reprezentat un caz tipic de servicii care puteau şi se pot încă oferi doar prin intermediul undelor scurte. Este motivul pentru care noi - şi eu personal - am apărat cu încăpăţânare folosirea undelor scurte până în prezent şi sunt extrem de recunoscător colegilor de la Centrul de Transmisie din Santa Maria di Galeria care şi-au îndeplinit misiunea cu deosebită competenţă şi dăruire, păstrând operativitatea Centrului, ce-ar putea fi definit o adevărată bijuterie în rândul structurilor similare, chiar şi în condiţiile unor costuri reduse. Desigur, îmi este foarte clar faptul că tehnologiile din domeniul comunicaţiei au deschis noi spaţii importante, ce-au devenit în zilele noastre preponderente şi vitale, spre care este necesară reorientarea a numeroase resurse. Însă, în ADN-ul postului Radio Vatican şi a misiunii sale încă de la fondare şi, ulterior, în timpul Bisericii persecutate de regimurile totalitare, mai ales de cel comunist, s-a aflat întotdeauna în primul rând slujirea creştinilor oprimaţi, a săracilor, a minorităţilor aflate în dificultate şi nu supunere absolută la imperativul maximizării numărului de ascultători. Sigur, trebuie ţinut cont de numărul de ascultători, dar criteriul numărului nu trebuie să reprezinte unitatea absolută de măsură. Sper ca acest lucru să nu fie uitat nici în viitor, în deciziile privind evoluţia comunicării vaticane. Preocuparea pentru cum să fie avuţi mereu în atenţie cei săraci şi cum să fie combătută cultura debarasării în noua lume a comunicării reprezintă o provocare. (Sursa: Radio Vatican) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 858, Ultimul acces: 2026-06-09 04:24:17
|
Timp total: 0.12s...
[]:1
