Preoţii, obligaţi să semneze un act de onestitate şi fidelitate faţă de BOR (Romanialibera.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Preoţii, obligaţi să semneze un act de onestitate şi fidelitate faţă de BOR (Romanialibera.ro)

[2016-03-01]
Tot personalul Bisericii Ortodoxe Române, inclusiv preoţii, vor semna un Jurământ sau „Act de onestitate şi fidelitate” faţă de BOR. Prin acest document, se angajează că nu îşi vor însuşi venituri necuvenite şi că vor păstra „cu sfinţenie” confidenţialitatea sarcinilor de serviciu, relatează hotnews.ro.
Câteva documente care circulă pe internet de săptămâna trecută arată că Patriarhia Română ar intenţiona să introducă un "Jurământ sau Act de onestitate şi fidelitate faţă de Biserică", document care va fi semnat şi depus de întregul personal cu funcţii de conducere sau execuţie de la Patriarhia Română, de la Centrele eparhiale, protopopiate, parohii, mănăstiri, asociaţii şi fundaţii bisericeşti, precum şi de persoanele nesalarizate care utilizează sau administrează bunuri bisericeşti (epitropii şi consilierii parohiali şi voluntari).
„În numele Sfintei Treimi, Subsemnatul ... jur înaintea lui Dumnezeu şi a Chiriarhului meu (..) sau a delegatului Său (..) că, în perioada desfăşurării activităţii în responsabilitatea de (..), voi îndeplini obligaţiile prevăzute în Decizia de numire, cu cea mai deplină conştiinciozitate, onestitate, fidelitate şi corectitudine faţă de Biserică, nu îmi voi însuşi nimic din bunurile Bisericii....”, se arată în „Actul de onestitate”.
Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, care a precizat pentru hotnews.ro că decizia a fost luată de Sfântul Sinod al BOR din ianuarie. Vasile Bănescu a spus că documentul nu poate fi făcut public, întrucât este un act de uz intern.
„Este un act sprijinit pe două idei fundamentale: fidelitate faţă de instituţie şi onestitate în administrarea bunurilor cu care respectiva persoană intră în contact. Este ceva absolut firesc şi nu este nimic constrângător în textul acestui jurământ de onestitate şi fidelitate. El exprimă grija Bisericii de a promova corectitudinea, transparenţa, legalitatea în administrarea bunurilor instituţionale”, a spus Vasile Bănescu.
Autor: Carla Popa

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 896, Ultimul acces: 2026-06-09 19:06:52