Act Sinodal Comemorativ al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești[2016-09-27]de Andrei PauIPS Casian citind Actul Sinodal Preaiubitului cler, cuviosului cin monahal și dreptcredincioșilor creștini din cuprinsul Patriarhiei Române, Har, bucurie și pace de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierești binecuvântări! Viața bisericească din Țara Românească la începutul secolului al XVIII-lea a fost marcată de personalitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul (cca.1650-1716), care și-a înscris numele în rândul marilor ierarhi și păstori de suflete, dar și al mărturisitorilor dreptei credințe prin slujirea sa exemplară și neîntreruptă de teolog, tipograf, caligraf, miniaturist, sculptor și arhitect, precum și ca stareț al Mănăstirii Snagov (1694-1704), episcop al Râmnicului (1705-1708) și Mitropolit al Țării Românești (1708-1716). Pentru evocarea moștenirii spirituale și culturale a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și evidențierea modelului de slujire fidelă, de iubire jertfelnică și statornică față de Biserică și față de Voievodul Țării Românești Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 28-29 octombrie 2014, a proclamat anul 2016 ca An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești în Patriarhia Română. Deși de neam georgian, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a fost călăuzit de Dumnezeu în Țara Românească unde a desfășurat întreaga sa activitate ca ierarh și tipograf, atașându-se de credincioșii români pe care i-a păstorit. Lucrarea sa pastorală cea mai intensă a constat în editarea cărților liturgice, a cărților de învățătură adresate poporului dreptcredincios și conducătorilor acestuia, dar și a celor de îndrumare pentru preoți. Cărțile realizate de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în total 63 de volume, dintre care 21 în limba română, reflectă virtuțile și calitățile sale, prin nivelul desăvârșit al caligrafiei, al gravurii, al miniaturilor, dar mai ales prin profunzimea și acuratețea teologică. A activat ca sfătuitor de încredere al Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și coordonator în tipografii nou întemeiate, precum Tipografia domnească din București (1691-1694) sau cele de la Mănăstirea Snagov (1694-1701), București (1701-1705), Râmnic (1705-1708) și Târgoviște (1708-1715, mutată la București în anul 1715). Cărțile de cult tipărite de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în special primul Liturghier complet în limba română, tipărit la Târgoviște în anul 1713, au marcat deplina biruință a limbii române în cultul Bisericii, înfățișându-l pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul drept un veritabil creator de limbă liturgică și de literatură oratorică. O preocupare deosebită a arătat pentru educația și formarea duhovnicească a clerului, tipărind lucrări precum Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților (Târgoviște, 1710), cât și pentru catehizarea credincioșilor, mai ales prin tezaurul său omiletic reprezentat de faimoasele sale Didahii, cuvinte de învățătură care au luminat pe credincioșii timpului său și, în egală măsură, pe cei de astăzi, prin interpretări scripturistice minunate și prin îndemnul viu de a citi permanent și a trăi cuvântul evanghelic. De asemenea, amintim și grija pentru credincioșii ortodocși din Ardeal, pentru care a tipărit în anul 1699 lucrarea intitulată Carte sau Lumina, pentru combaterea prozelitismului catolic al vremii, trimițând, în același an, pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ștefan, la Alba Iulia, unde a tipărit o Bucoavnă (Abecedar) și un Chiriacodromion (o Cazanie), contribuind astfel la întărirea Ortodoxiei din Transilvania. Sfântul Antim Ivireanul a tipărit și cărți adresate lumii intelectuale și politice a vremii sale, precum Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (București, 1691) sau propria sa carte intitulată Sfătuiri creștine politice către Preacredinciosul Domn Ștefan Cantacuzino (București, 1715). Dimensiunea panortodoxă a activității culturale a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul se descoperă și în rolul pe care l-a avut prin acordarea unui ajutor neprețuit altor popoare creștin-ortodoxe pentru dezvoltarea culturală și spirituală a acestora, prin cărți tipărite în limbile greacă și slavonă, prin punerea bazelor primei tipografii cu caractere georgiene întemeiate la Tbilisi (cca. 1709) și prin dăruirea unei tipografii cu caractere arabe Patriarhiei de Antiohia (Aleppo, cca. 1706). Se cuvine a aminti și vrednicia deosebită a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul în ceea ce privește gospodărirea, administrarea și restaurarea lăcașurilor de cult din Țara Românească, printre care se regăsesc Mănăstirea Snagov reparată în timpul păstoririi sale ca egumen (1696-1704), dar și Mănăstirile Strehaia, Surpatele, Cozia și Govora, de care s-a îngrijit în timpul slujirii ca episcop al Râmnicului (1705-1708), încheindu-și activitatea cu ctitorirea monumentalei Mănăstiri a Tuturor Sfinților din București (1713-1715), zidire de suflet care a rămas cunoscută sub numele de Mănăstirea Antim, pentru care a realizat el însuși planul arhitectural al locașului de cult, ușile de la intrarea în biserică și câteva icoane. După cum se vede în AșezământulTestament pentru mănăstirea sa, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a avut o grijă deosebită față de orfani și văduve, săraci și bolnavi, dar și de monahii care devin preoți și față de tinerii credincioși care întemeiază familie. În toată viața și activitatea sa, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a urmat modelul Sfinților Ierarhi Nicolae al Mirei Lichiei și Antim al Nicomidiei, de la care a învățat să păstreze credința în Hristos, să construiască biserici și mănăstiri, să dezvolte opera socială și culturală creștină în societate, să fie un înțelept și echilibrat slujitor al lui Dumnezeu, apărând valorile poporului pe care l-a păstorit. Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a continuat lucrarea Mitropoliților Teofil și Ștefan ai Țării Românești, care au activat înaintea sa în domeniul tiparului bisericesc. Mitropolitul Teofil a păstorit Țara Românească între anii 1636-1648, iar în timpul său tipografiile de la Câmpulung și Govora au lucrat rodnic, ieșind de sub presa tiparului lucrări ample precum Pravila de la Govora (1640) sau Evanghelia învățătoare Cazania (1642). Mitropolitul Ștefan, care a fost arhipăstor al Țării Românești în două rânduri, respectiv între 1648-1653 și 1655-1668, a binecuvântat apariția Îndreptării legii, cunoscută și sub numele de Pravila de la Târgoviște (1652), cea mai importantă colecție de canoane și legi bisericești din secolul al XVII-lea românesc. Lucrarea tipografică a fost continuată cu multă râvnă de Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, cel mai de seamă dintre tipografii care au activat în Țara Românească (prăznuit la data de 22 iunie), care a păstorit la București între anii 1823-1834 și care ne-a lăsat ediția monumentală a Vieților Sfinților, tradusă în mare parte prin osteneala sa. Pentru lucrarea sa pastoral-misionară, de povățuire și de apărare a valorilor spiritualității ortodoxe și a neamului românesc, pentru contribuția deosebită la restaurarea sufletească și materială a Țării Românești, precum și ca o recunoaștere a vieții sale jertfelnice curmate prin moarte martirică, petrecută în luna septembrie a anului 1716, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința din 19-20 iunie 1992, canonizarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul cu zi de pomenire în 27 septembrie. Proclamarea solemnă s-a făcut la data de 27 septembrie 1992, ziua prăznuirii sale, în biserica ctitorie a sa, Mănăstirea Tuturor Sfinților Antim din București. Cinstirea memoriei Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul este o datorie de conștiință a întregului popor român pentru contribuția sa la dezvoltarea tiparului și a limbii liturgice românești. Pentru cinstirea memoriei marelui ierarh, la inițiativa și cu stăruința Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost realizate lucrări importante la Mănăstirea Antim din București, ctitoria Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, acestea constând în: restaurarea picturii murale, a mobilierului liturgic, a pietrăriei, înlocuirea candelabrelor, montarea noilor vitralii, precum și pictarea în frescă a intrării de sub clopotniță cu scene din viața Sfântului Antim. La muzeul mănăstirii s-au efectuat lucrări de consolidare, hidroizolație, înlocuirea pardoselii, a învelitorii și a sistemului de încălzire, de schimbare a tâmplăriei, precum și lucrări de reamenajare a muzeului dedicat Sfântului Antim Ivireanul. Mai multe evenimente majore au marcat, anul acesta, caracterul liturgic-misionar al cinstirii memoriei Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul: Sfințirea picturii și binecuvântarea amplelor lucrări de restaurare la Biserica ctitoria sa, precum și inaugurarea noului muzeului de la Mănăstirea Antim din București, îmbrăcată acum în veșmânt de sărbătoare; Coliturghisirea ierarhilor Sfântului nostru Sinod și a reprezentanților Bisericilor Ortodoxe surori prezenți aici, astăzi, 27 septembrie 2016, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul; În plan cultural și academic, au fost organizate numeroase conferințe, congrese, simpozioane și concursuri tematice, atât de către Biserică, în țară și străinătate, cât și de Academia Română și alte instituții publice, cu sprijinul autorităților de stat centrale și locale. Pe parcursul acestui An Comemorativ, au fost publicate mai multe studii, monografii, albume și lucrări științifice la editurile Patriarhiei Române, la editurile eparhiilor și la alte edituri. Comemorarea solemnă a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul de către Patriarhia Română, cu participarea Patriarhului Ioan al X-lea al Antiohiei și a reprezentanților Patriarhiei Georgiei, Biserici pe care Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul le-a prețuit și le-a ajutat, culminează cu această Sfântă Liturghie săvârșită în duh de comuniune fraternă între Bisericile noastre surori, astăzi, sâmbătă, 27 septembrie 2016, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Acest moment sfânt și solemn ne cheamă să fim mărturisitori ai credinței creștine, ctitori de lăcașuri sfinte și de cultură creștină, ne îndeamnă să cultivăm întrajutorarea frățească și să fim darnici, având în suflet iubire jertfelnică, smerită și milostivă. Exemplul vieții Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul închinată lui Hristos Domnul, până la moartea sa martirică, precum și rugăciunile sale înălțate înaintea Tronului Preasfintei Treimi sunt izvor de inspirație și înnoire pentru viața credincioșilor noștri, dar și de întărire a comuniunii fraterne între Bisericile noastre în jurul sfinților care au apărat Ortodoxia în vremuri grele. Ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor credință puternică, dragoste față de Biserică și popor, dar mai ales să învățăm, din pilda Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, că iubirea izvorâtă din credința în Iisus Hristos Cel Răstignit și Înviat este mai mare decât teama de moarte, pentru că Hristos Însuși dăruiește martirilor cununi cerești de biruință, potrivit făgăduinței Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții (Apocalipsa 2, 10). Și astfel, cu un cuget și cu o inimă, împreună să preamărim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea deoființă și nedespărțită, și să zicem: Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui (Psalmul 67, 36). Amin! Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, DANIEL ARHIEPISCOPUL BUCUREȘTILOR, MITROPOLITUL MUNTENIEI ȘI DOBROGEI, LOCȚIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI ȘI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE Ierarhi invitați din Bisericile Ortodoxe Autocefale IOAN AL X-LEA PATRIARHUL ANTIOHIEI ȘI AL ÎNTREGULUI ORIENT GATTAS HAZIM Mitropolit de Bagdad, Kuwait și împrejurimi Patriarhia Antiohiei EFREM Arhiepiscop de Bolnisi Patriarhia Georgiei QAIS SADIQ Episcop de Erzeroum Patriarhia Antiohiei Ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române TEOFAN Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei LAURENȚIU Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului ANDREI Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului IRINEU Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei IOAN Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului PETRU Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor IOSIF Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale SERAFIM Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord NIFON Mitropolit onoriïŹ?c, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal TEODOSIE Arhiepiscopul Tomisului PIMEN Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților IRINEU Arhiepiscopul Alba Iuliei VARSANUFIE Arhiepiscopul Râmnicului IOACHIM Arhiepiscopul Romanului și Bacăului CALINIC Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului CIPRIAN Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei CASIAN Arhiepiscopul Dunării de Jos TIMOTEI Arhiepiscopul Aradului NICOLAE Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi JUSTINIAN Arhiepiscop onoriïŹ?c, Episcopul Ortodox al Maramureșului și Sătmarului CORNELIU Episcopul Hușilor LUCIAN Episcopul Caransebeșului SOFRONIE Episcopul Ortodox Român al Oradiei NICODIM Episcopul Severinului și Strehaiei VINCENȚIU Episcopul Sloboziei și Călărașilor ANDREI Episcopul Covasnei și Harghitei GALACTION Episcopul Alexandriei și Teleormanului AMBROZIE Episcopul Giurgiului SEBASTIAN Episcopul Slatinei și Romanaților VISARION Episcopul Tulcii PETRONIU Episcopul Sălajului GURIE Episcopul Devei și Hunedoarei DANIIL Episcop-locțiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix SILUAN Episcopul Ortodox Român al Ungariei SILUAN Episcopul Ortodox Român al Italiei TIMOTEI Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei MACARIE Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord MIHAIL Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande VARLAAM PLOIEȘTEANUL Episcop-vicar patriarhal IERONIM SINAITUL Episcop-vicar patriarhal TIMOTEI PRAHOVEANUL Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor CALINIC BOTOȘĂNEANUL Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor ILARION FĂGĂRĂȘEANUL Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului VASILE SOMEȘEANUL Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului PAISIE LUGOJEANUL Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei ANTONIE DE ORHEI Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului MARC NEMȚEANUL Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale SOFIAN BRAȘOVEANUL Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului EMILIAN LOVIȘTEANUL Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului IOAN CASIAN DE VICINA Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi IUSTIN SIGHETEANUL Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului IGNATIE MUREȘEANUL Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei Act Sinodal comemorativ nr. 1 /2016, făcut public astăzi, 27 septembrie 2016, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate pe altarul de vară de pe Colina Bucuriei, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești, Sfinții Mucenici Calistrat și Epiharia. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 792, Ultimul acces: 2026-07-28 21:03:22
|
Timp total: 0.03s...
[]:1