IPS Casian: Biserica este locul în care cunoaștem tainele lumii, iar Universitatea este locul în care învățăm tainele științei[2016-10-04]de Andrei Paudsc_0107 Studenții și profesorii Departamentului Teologic al Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, au participat luni, 3 octombrie 2016, la festivitatea de deschidere a noului universitar, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Manifestările au debutat în Catedrala Arhiepiscopală unde Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat o slujba de Te-Deum. La eveniment a participat și Alteța Sa Regală, Principesa Margareta. Deschiderea oficială a cursurilor a avut loc în Aula Magna a Universității Dunării de Jos. În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa a îndemnat studenții să aprofundeze studiul teologic. Nu ne putem cunoaște pe noi, dacă nu îl cunoaștem mai întâi pe aproapele nostru, în care Îl recunoaștem pe Hristos-Domnul. «Laboratorul» unde învățăm să cunoaștem tainele lumii este Biserica, iar laboratorul în care învățăm să cunoaștem tainele vieții acesteia ale științei este Universitatea, a spus Înaltpreasfinția Sa. Primul curs al noului an universitar a fost susținut de Înaltpreasfinția Sa în sala Episcop Melchisedec Ștefănescu a Facultății de Istorie, Filozofie și Teologie. *** La începutul anului universitar 2016-2017, la cele două programe de studiu care funcționează în cadrul Departamentului Teologie Ortodoxă Didactică și Teologie Ortodoxă Asistență Socială sunt înscriși 115 studenți, în timp ce, la cel de al treilea program de studii, Masteratul în teologie Istorie și spiritualitate filocalică sunt înscriși un număr de 42 masteranzi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 949, Ultimul acces: 2026-07-30 04:28:15
|
Timp total: 0.03s...
[]:1