Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului în legătură cu Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului în legătură cu Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe

[2016-10-31]

de Gheorghe Anghel

enciclica
Cu ajutorul preabunului Dumnezeu şi Tată, cu împreună-lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos, capul Bisericii şi cu luminarea Sfântului Duh, Sfântul şi Marele Sinod, care de mai bine de cinci decenii a fost în pregătire, într-un final a devenit realitate şi constituie un important eveniment istoric şi o experienţă deosebită în viaţa Bisericilor Ortodoxe, precum şi pentru fiecare creştin ortodox în parte.
Pentru că s-au spus şi s-au scris multe despre ceea ce este Sfântul şi Marele Sinod, care s-a întrunit în Creta, dorim, ca Sfânt Sinod al Bisericii Ciprului, să informăm în mod responsabil pleroma Bisericii noastre autocefale că această caracterizare ca Sfânt şi Mare Sinod, precum s-a hotărât încă de la început, exprimă credinţa că nu este mai prejos cu nimic, în ceea ce priveşte autoritatea şi valoarea, decât vechile Sinoade Ecumenice sau chiar şi locale, care au formulat conţinutul credinţei şi au reglat cele ale administraţiei Bisericilor şi viaţa bisericească a credincioşilor. Această caracterizare a Sinodului nu constituie Îż inovaţie. Primul Sinod Ecumenic a fost convocat ca “Sfânt şi Mare Sinod”, iar mai târziu s-a numit Ecumenic. Aşa cum Sinoadele Ecumenice aveau puterea, autoritatea şi luminarea să ia decizii în Duhul Sfânt, aşa şi acum Biserica Ortodoxă are harul Duhului Sfânt şi posibilitatea să decidă despre lucrurile care au de a face cu misiunea ei în lume. De altfel, (Sinodul) avea toate garanţiile eclesiologice şi a întrunit toate criteriile prevăzute de învăţătura Bisericii, de Sfinţii Părinţi şi de tradiţia canonică în ceea ce priveşte importanţa şi valoarea Sinoadelor pentru ca deciziile să fie valabile şi să aibă în vedere totalitatea creştinilor ortodocşi.
Pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod a început în urmă cu mai mult de cincizeci de ani prin fixarea tematicilor agendei de lucru şi prin îndelungă studiere a temelor pe parcursul specificelor proceduri pre-sinodale, în care au participat activ, fără excepţii, toate Bisericile Ortodoxe. Biserica Ciprului a participat activ de la începutul demersului şi până la finalizarea proceselor pentru realizarea lui. Convocarea unui Sinod Panortodox a fost considerată necesară nu doar datorită faptului că pentru multe veacuri nu a fost posibilă realizarea unui Sinod Panortodox, cu participare organizată a reprezentanţilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, dar şi datorită faptului că Biserica Ortodoxă, în ceea ce priveşte prezenţa ei geografică, s-a schimbat radical. Până în secolul al XVIII-lea popoarele ortodoxe erau concentrate, mai ales, în zona Balcanilor, a Orientului Mijlociu şi în ţările slave. Până atunci, numai un număr mic de ortodocşi emigrase în alte ţări. Fenomenul economic migraţionist şi alte motive politice au format aşa numita Diasporă Ortodoxă. Aceasta înseamnă că Ortodoxia se răspândeşte pe toată planeta noastră. Izolarea dintre Biserici pentru multe veacuri, din cauza stăpânirii otomane şi a regimului comunist, problemele care s-au acumulat, noile condiţii şi nevoi care s-au creat prin expansiunea ortodocşilor în toate ţările lumii, diferitele aspecte sociale care afectează viaţa şi misiunea Bisericilor, problemele canonice care s-au creat între timp sunt doar câteva motive pentru care s-a decis pregătirea şi convocarea Sinodului Panortodox, având în vedere că problemele sunt comune şi Biserica Ortodoxă mereu foloseşte sistemul sinodal ca mod de rezolvare a problemele dogmatice şi practice. Aşa cum ne-au învăţat Apostolii la Sinodul Apostolic de la Ierusalim, lucrările sinodale se fac cu îndrumarea şi luminarea Duhului Sfânt (Fapte 15, 28).
Printre multele teme care fuseseră propuse iniţial, au fost alese doar zece pentru a constitui agenda de lucru a Sfântului şi Marelui Sinod. Temele alese au fost următoarele: 1. Autocefalia şi modul proclamării acesteia; 2. Autonomia şi modul proclamării acesteia; 3. Dipticele; 4. Diaspora ortodoxă; 5. Impedimentele la căsătorie; 6. Problema calendarului; 7. Postul; 8. Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine (Dialoguri multilaterale şi bilaterale); 9. Biserica Ortodoxă şi Mişcarea Ecumenică; 10. Contribuţia Bisericii Ortodoxe la menţinerea păcii, dreptăţii, libertăţii, fraternităţii şi a iubirii dintre popoare şi la eliminarea discriminării rasiale.
Mulţi ierarhi, clerici, teologi laici şi experţi au lucrat cu multă trudă pentru a duce la bun sfârşit sarcina pe care Biserica le-a încredinţat-o de a pregăti Sinodul, pentru că acest lucru constituia o manifestare a prezenţei Duhului Sfânt, care îndrumă Biserica, iar timpul pregătirii constituia parte inseparabilă a procedurii şi experienţei sinodale ale Bisericilor Ortodoxe.
La întâlnirea tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Patriarhia Ecumenică în Constantinopol, în februarie 2014, s-a luat decizia unanimă, după lunga pregătire, să se convoace Sfântul şi Marele Sinod. Ca dată a convocării s-a stabilit perioada între 18 şi 27 iunie 2016, care coincidea cu sărbătoarea şi săptămâna Rusaliilor, considerată ca fiind primul Sinod prin coborârea Duhului Sfânt. După pregătire intensivă şi o nouă prelucrare a textelor pentru a corespunde noilor cerinţe, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe, la întâlnirea lor în ianuarie 2016, au hotărât să se rezume la numai şase teme din cele menţionate pentru agenda de lucru, elaborând, în acelaşi timp, şi un Regulament care va reglementa funcţionarea lucrărilor sinodale şi a diferitelor comitete sinodale însoţitoare.
Lucrările Sinodului s-au desfăşurat în duhul înţelegerii reciproce şi a respectului absolut faţă de toate opiniile şi poziţiile, chiar şi în cazul temelor unde existau opinii diferite, aşa cum se cade slujitorilor Bisericii. Într-adevăr, în afară de Întâistătători, un număr mare de participanţi au luat cuvântul şi şi-au exprimat propriile păreri.
Temele care au fost discutate şi aprobate cu semnătura membrilor Sinodului sunt: 1. Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană. 2. Importanţa postului şi a respectării acestuia astăzi. 3. Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta. 4. Diaspora Ortodoxă. 5. Autonomia şi modul ei de proclamare. 6. Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine.
În plus, Sfântul şi Marele Sinod a publicat o Enciclică adresată pleromei ortodoxe şi a transmis un Mesaj la sfârşitul lucrărilor, nu doar pentru credincioşii ortodocşi, dar şi pentru toţi oamenii de bună-credinţă. Aceste hotărâri constituie baza pentru demersul viitor, pentru misiunea Bisericii Ortodoxe în lume şi pentru abordarea problemelor contemporane.
Deoarece, pe bună dreptate se pune întrebarea de către credincioşii simpli, în ce fel afectează aceste hotărâri ale Sinodului din Creta viaţa de zi cu zi, dorim să-i informăm şi să-i îndemnăm să nu asculte pe cei care, din motive egoiste, încearcă să submineze lucrarea Sfântului şi Marelui Sinod.
Atunci când se vorbeşte despre misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, această misiune nu se rezumă doar la ierarhi, la clerici şi la teologi, ci în Biserică toţi credincioşii, clerici şi laici, cu darurile deosebite pe care le-au primit de la Duhul Sfânt, au propria lor misiune şi responsabilitate, întrucât toţi suntem, după Sfântul Pavel, mădulare ale Trupului unic al lui Hristos (1 Corinteni 12, 28-31). Cuvântul Evangheliei lui Iisus Hristos, care spune că cei care primesc chemarea Lui devin lumina şi sarea pământului, arată rolul pe care fiecare membru al Bisericii este chemat să-l împlinească. Sigur că Sfântul Pavel subliniază: „Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13, 17). De altfel, cu acest sentiment al responsabilităţii, „ca urmaşi ai Apostolilor şi ai Sfinţilor Părinţi”, ne-am adunat toţi arhiereii, clericii şi laicii, reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe, la Sfântul şi Marele Sinod, pentru a sluji poporul credincios lui Dumnezeu.
Viaţa credincioşilor are multe dimensiuni. Prima constă în lupta pe care fiecare o depune, pentru a se învrednici de mântuirea pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos o oferă. Lucrul acesta îl va izbuti în cadrul Bisericii. Dar, aşa cum a menţionat un distins ierarh la lucrările Sinodului, „egocentrismul constituie cea mai mare şi mai primejdioasă erezie”. Mântuirea nu este un drept individual, ci se dobândeşte prin comuniunea cu Dumnezeu şi cu aproapele nostru, pentru că tocmai asta înseamnă Biserica.
Unele dintre subiectele care au fost discutate şi aprobate de către Sfântul şi Marele Sinod îi priveşte în mod direct pe credincioşi şi scot în evidenţă caracterul ascetic al Bisericii Ortodoxe. Primul are în vedere postul, care se încadrează în lupta duhovnicească a fiecărui credincios. Aşa, se subliniază necesitatea postului şi importanţa ţinerii lui astăzi, întrucât mulţi oameni, din cauza abundenţei bunurilor, nu mai înţeleg trebuinţa lui. De asemenea, subiectele discutate subliniază şi importanţa Cununiei, precum şi a familiei, pentru că fiecare alegere a omului se plasează sub binecuvântarea lui Dumnezeu.
Discuţia temelor despre Diaspora Ortodoxă nu are în vedere numai organizarea ortodocşilor, conform canoanelor Bisericii, în entităţi bisericeşti, episcopii şi parohii, în noile ţări unde au ales să trăiască, să lucreze şi să aducă roade, ci are în vedere şi rezolvarea problemelor speciale cu care se confruntă în medii non-ortodoxe. Înrudită poate fi considerată şi tema despre autonomia unei Biserici, fără ca aceasta să însemne că are în vedere numai Diaspora.
Tema care a provocat cele mai multe obiecţii, fondate şi nefondate, înainte şi de-a lungul lucrărilor Sinodului, a fost cea care se ocupa de reglementarea relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă cu ansamblul lumii creştine. Biserica Ortodoxă, în ultimii cincizeci de ani, poartă dialoguri teologice bilaterale cu alte biserici eterodoxe şi participă la Consiliul Mondial al Bisericilor şi la alte consilii regionale, precum Conferinţa Bisericilor Europene şi Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu. Prin textul respectiv, Sinodul stabileşte aceste relaţii: Biserica Ortodoxă, având incontestabilă conştiinţa sa că este cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, „neîncetat rugându-se pentru unirea tuturor, a cultivat mereu dialogul împreună cu cei rupţi dintr-însa, cu cei de aproape şi cu cei de departe, ba chiar a stat în frunte când a fost vorba de găsirea căilor şi modalităţilor restabilirii unităţii celor care cred în Hristos…”. Baza acestui dialog este fondată pe adevărul de credinţă, pe tradiţia vechii Biserici şi pe cele şapte Sinoade Ecumenice. După multe modificări propuse de către aproape toate delegaţiile Bisericilor care au luat parte la Sinod, textul a fost acceptat şi semnat de către marea majoritate a membrilor Sinodului.
Din nefericire, patru Biserici Ortodoxe au refuzat să vină şi să participe la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod. Neparticiparea lor nu diminuează cu nimic autoritatea hotărârilor lui, iar motivele absenţei lor, pe care le promovează, nu sunt deloc întemeiate din mai multe motive. În primul rând, după cum s-a observat înainte, toate Bisericile au participat activ de la început la procesul de pregătire a Sinodului. În al doilea rând, toţi Întâistătătorii sau reprezentanţii lor au hotărât împreună şi în unanimitate asupra convocării şi datei convocării Sinodului. În al treilea rând, au participat activ, prin reprezentanţii lor, până şi la ultima etapă a pregătirii, fie la Secretariatul Sinodului, fie la pregătirea Enciclicei către pleroma Bisericii. În al patrulea rând, au stabilit propriile delegaţii care aveau să participe la Sinod. În al cincilea rând, invocarea dezacordurilor în ceea ce priveşte conţinutul unor texte nu este fondată, întrucât exista posibilitatea modificării, pentru a răspunde greutăţilor şi sensibilităţilor tuturor Bisericilor. De altfel, accentul pus pe dezacordurile în ceea ce priveşte procedura sau scoaterea în evidenţă a unor probleme bilaterale dintre unele Biserici, drept motive pentru absenţa de la Sinod, nu sunt convingătoare. Diferenţele nu ar fi lipsit niciodată. Depăşirea egoismului şi abordarea diferenţelor în duhul dragostei frăţeşti, participarea la potirul comun al Sfintei Euharistii, Taina prin excelenţă a reconcilierii şi a ascultării de stăpânul Bisericii, Iisus Hristos, ar fi constituit un act absolut bisericesc. Toate celelalte sunt doar pretexte. Ne exprimăm speranţa şi avem certitudinea, iar, ca Biserică Apostolică a Sfântului Apostol Barnaba, adresăm rugămintea frăţească către cele patru Biserici surori să ia decizia să semneze textele şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod spre slava Dumnezeului Celui în Treime şi spre unirea Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), conform rugăciunii arhiereşti a Domnului.
Dacă Sinodul nu s-ar fi întrunit acum, Biserica Ortodoxă ar fi rămas captivă unei neterminate proceduri pregătitoare şi şi-ar fi pierdut credibilitate chiar şi în faţa propriilor ei membri. În schimb, realizarea lui a oferit eliberarea de proceduri interminabile şi fără ieşire şi, tocmai de aceea, este considerată ca fiind încurajatoare propunerea convocării Sinoadelor Panortodoxe la fiecare şapte sau zece ani, precum şi stabilirea unor întâlniri neoficiale mai dese ale Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe.
Aşa cum era de aşteptat, Sfântul şi Marele Sinod, prin Enciclica şi Mesajul lui, a atins probleme importante care interesează pe omul modern şi societăţile de astăzi, trimiţând un mesaj de speranţă către toţi oamenii. Enciclica, în introducere, explică faptul că Sfântul şi Marele Sinod, datorită caracteristicilor lui şi a întrunirii tuturor criteriilor spirituale şi canonice necesare, care îi oferă proprietatea de a fi mişcat de Duhul Sfânt, se adresează către toţi credincioşii, întrucât acesta constituie cea mai înaltă mărturie autentică a credinţei în Iisus Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul lumii, Care, prin toată opera Sa mântuitoare, a revelat dragostea nemăsurată a Dumnezeului Treimic. În acest context, se stabileşte că Biserica Ortodoxă este cea „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Unitatea Bisericii Ortodoxe este văzută prin săvârşirea Sfintei Euharistii şi prin mărturisirea comună de credinţă. Dincolo, însă, de această identitate şi unitate bisericească, Biserica Ortodoxă are o organizare administrativă în lume prin Patriarhii şi Biserici Autocefale şi Autonome. Din acest motiv, cele paisprezece Biserici Autocefale au fost chemate să participe la Sfântul şi Marele Sinod. Biserica Ortodoxă, în totalitatea ei, are o misiune în lume, pe care i-a încredinţat-o Iisus Hristos atunci când a spus către ucenicii Săi, „mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20).
Subiectele speciale contemporane cu care se ocupă Sinodul şi prin care îşi trimite propriul lui mesaj sunt: a) familia ca icoană a iubirii lui Hristos pentru Biserica Sa. Prin intervenţia sa, Sinodul vrea sa întărească instituţia zdruncinată a familiei şi a Cununiei, împotriva altor propuneri care sunt străine de învăţătura ortodoxă şi de tradiţia popoarelor ortodoxe de pretutindeni. De altfel, el se adresează în mod deosebit tinerilor, accentuând faptul că tinerii sunt purtătorii şi continuatorii tradiţiei lungi şi binecuvântate a Bisericii Ortodoxe şi sunt chemaţi să devină apărători ai acestei tradiţii; b) din perspectiva lui Hristos, educaţia are ca scop nu numai cultivarea minţii, ci şi zidirea şi dezvoltarea omului în întregime, ca fiinţă psihosomatică şi duhovnicească, conform întreitului principiu pe care Părinţii Bisericii l-au dezvoltat, Dumnezeu, om, lume; c) în mod special, Sfântul şi Marele Sinod s-a ocupat de tema Bisericii în faţa provocărilor moderne, care sunt multe. Secularizarea este acel fenomen care îndepărtează pe om de Dumnezeu şi îl conduce spre alte opţiuni materiale. Bineînţeles, Biserica nu trebuie să se identifice cu conservatorismul, pentru că învăţătura Evangheliei lui Hristos restaurează pe om şi societatea. Nici nu se întoarce împotriva progresului ştiinţei, ci se raportează la „Hristos, Dumnezeu-Omul”, ca „măsură ultimă a tuturor”. Evoluţia biologiei, geneticii, neurofiziologiei creierului şi altele asemănătoare, creează multe probleme bioetice. Sinodul punctează că folosirea necontrolată a biotehnologiei la începutul, în timpul şi la sfârşitul vieţii, pune în pericol integritatea ei autentică. De asemenea, Biserica are sarcina de a susţine dreptul fundamental al naşterii şi îşi exprimă opoziţia în ceea ce priveşte întreruperea violentă a vieţii prin avorturi; d) criza ecologică are drept rădăcină şi cauză criza spirituală şi morală. Acest lucru este vădit de către creşterea evidentă a patimilor omeneşti, a necumpătării, a lăcomiei, a egoismului, a corupţiei ş.a.m.d. Este nevoie de pocăinţă şi de comportament ascetic în raport cu mediul înconjurător şi de un mod de viaţă mai modest.
Referinţă specială se face în capitolul despre Biserică în faţa globalizării, a fenomenelor extreme de violenţă şi de migraţie. În Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod se consemnează următoarele: „Biserica Ortodoxă nu se implică în politică. Vocea ei rămâne distinct dar şi profetică, fiind o intervenţie benefică pentru om. Drepturile omului se află astăzi în centrul politicii, ca răspuns la crizele şi convulsiile sociale şi politice, urmărind protejarea cetăţeanului de puterea arbitrară a statului. Biserica adaugă la acestea şi obligaţiile şi responsabilităţile cetăţenilor, precum şi nevoia unei auto-critici constant, atât din partea politicienilor cât şi a cetăţenilor, în vederea îmbunătăţirii substanţiale a societăţii. În principal, Biserica subliniază că idealul ortodox, privind omul, depăşeşte orizontul drepturilor omului stabilite şi că dragostea „este mai mare decât toate”, după cum ne-a descoperit Hristos şi au experimentat toţi cei care L-au urmat. Insistă, de asemenea, că un drept fundamental al omului este protejarea libertăţii religioase, adică a libertăţii de conştiinţă, de credinţă, de cult şi a tuturor expresiilor individuale şi colective ale acesteia, incluzând şi dreptul fiecărui credincios şi fiecărei comunităţi religioase de a-şi manifesta credinţa liber de orice intervenţie a statului, precum şi dreptul la educaţie religioasă publică”.
În acest duh, atrage atenţia asupra inegalităţilor sociale, pe care le-a creat globalizarea economiei şi condamnă creşterea fenomenelor bolnave de violenţă şi de terorism în numele lui Dumnezeu. Îşi exprimă îngrijorarea faţă de extinderea violenţei, conflictelor armate, persecuţiilor şi crimelor împotriva membrilor unor minorităţi religioase şi a altor acte umilitoare. Referire specială se face şi la valul continuu migrator şi ne cheamă să-i primim pe semenii nostri conform învăţăturii lui Hristos: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 35-36).
În final, se face referire la dialogurile pe care le poartă Biserica Ortodoxă cu eterodocşii creştini. Pentru a se înlătura orice fel de îngrijorare, care este exprimată în mod oportun sau inoportun, cu bună-credinţă sau cu rea-credinţă, Enciclica subliniază următoarele: „Prin intermediul acestui dialog, ansamblul lumii creştine cunoaşte mai bine Ortodoxia şi veridicitatea tradiţiei ei. De asemenea, cunoaşte că Biserica Ortodoxă nu a acceptat niciodată minimalismul teologic şi nici nu a permis contestarea tradiţiei dogmatice şi a etosului ei evanghelic. Dialogurile inter-creştine funcţionează ca o oportunitate pentru Ortodoxie de a-şi arăta respectul faţă de învăţătura Părinţilor şi de a oferi o mărturie vrednică de crezare a tradiţiei autentice a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Dialogurile multilateral purtate de Biserica Ortodoxă nu au însemnat niciodată, nu înseamnă şi nici nu vor însemna niciodată un compromise în materie de credinţă. Aceste dialoguri sunt o mărturisire cu privire la Ortodoxie, fundamentată pe mesajul evanghelic „veniţi şi vedeţi” (Ioan 1, 46) că „Dumnezeu este iubire” (Ioan 4, 8)”. Această conştiinţă a fost exprimată şi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Sfântul Andrei Criteanul, în Canonul Pavecerniţei din Lunea Mare, cere de la Domnul nostru Iisus Hristos să primească rugăciunile Preasfintei Sale Maici, zicând: “Primeşte, Hristoase, pe Maica Ta, în rugăciune, ca prin mijlocirile ei să împaci lumea, să întăreşti sceptrurile împărăţiei şi să uneşti întru una Bisericile Tale”.
Sunt încurajaţi toţi clericii Bisericii noastre să studieze, fără prejudecăţi, textele Sfântului şi Marelui Sinod pentru a învăţa în cunoştinţă de cauză şi responsabil pe toţi cei care întreabă. De altfel, se sugerează Ministerului Educaţiei, pe de o parte, să acorde o atenţie deosebită la capitolul Enciclicei referitor la educaţie şi, pe de altă parte, să îndemne pe profesorii de Religie ca să informeze pe tinerii din instituţiile noastre de învăţământ, cu exactitate şi credibilitate despre Sfântul şi Marele Sinod. Este evident că elevii Seminarului Teologic şi studenţii Facultăţii de Teologie ai Bisericii Ciprului vor fi înştiinţaţi de către noi. La fel facem apel să se întâmple şi la adunările parohiale şi catehetice pentru informarea credincioşilor Bisericii noastre.
Ne rugăm ca harul şi luminarea Duhului Sfânt să sălăşluiască în inimile şi minţile noastre, aşa încât să devenim slujitori ai voii lui Dumnezeu şi mărturisitori ai dragostei Lui, pentru zidirea Trupului lui Hristos, aşa cum ne cheamă Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. Amin.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 955, Ultimul acces: 2026-07-28 14:55:17

Timp total: 0.03s...

[]:1