Biserica Toma Cozma din Iasi: credinciosii sunt asteptati duminica la concertul anual de colinde - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Biserica Toma Cozma din Iași: credincioșii sunt așteptați duminică la concertul anual de colinde

[2016-12-14]
de Sorin Ionițe

hram_biserica_toma_cozma
La Biserica Toma Cozma din Iași va avea loc duminică, 18 decembrie 2016, la ora 17:30, tradiționalul Concert de colinde.
Ca în fiecare an, în apropierea Nașterii Domnului, la Parohia Toma Cozma se desfășoară un curs gratuit de colinde. Adresat copiilor și tinerilor de toate vârstele, cursul a fost susținut anul acesta de Mihaela Trisciuc și Elena Șvedchi. În semn de recunoaștere a calităților dobândite, absolvenții au primit diplome. Tinerii vor forma corul ce va susține acest concert.
Tradiția de a învăța colinde este foarte veche la parohia noastră. Prin colinde nu facem doar un simplu exercițiu de abilitate muzicală, ci ne împărtășim reciproc bucurie. Harul de a compune colinde face parte din genialitatea poporului român și această genialitate artistică și literară, exprimată prin colind, ne aduce mesajul sfânt ce poartă în suflete veșnicia. Colindul preamărește Nașterea Domnului Hristos și nemărginita iubire a lui Dumnezeu, ce a împărtășit omului posibilitatea de a redeveni ceea ce a fost dintru început: cetățean al Raiului. De aceea, în colinde regăsim ceva din Rai, negrăit și inefabil, a afirmat părintele paroh Mihai Mărgineanu.
La finalul concertului își va face apariția Moș Crăciun care va oferi cadouri tuturor celor prezenți. Intrarea este liberă.
***
Biserica Toma Cozma, ce are ca ocrotitori pe Sfântul Apostol Toma și pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, a fost înălțată în anul 1807. Locașul a trecut prin multe încercări în peste două sute de ani de existență, precum bombardamentele din 1944 și cutremurul din 1977 care au provocat însemnate pagube. În ultimul deceniu s-au realizat lucrări de reparații la casa parohială, căsuța filantropică și pridvorul bisericii, dar și lucrări de sistematizare a parcului parohial, al cărui patrimoniu s-a îmbogățit cu o fântână tradițională și un monument închinat victimelor bombardamentului din anul 1944.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 7007, Ultimul acces: 2026-05-27 21:18:07