Credincioşii din Baia Mare s-au rugat împreună cu ierarhul lor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Credincioşii din Baia Mare s-au rugat împreună cu ierarhul lor

[2017-01-23]
de Sorin Ioniţe

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat duminică, 22 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Doxologia al Catedralei. La slujbă au participat foarte mulţi credincioşi, între care şi oficialităţi locale, informează site-ul oficial al eparhiei.
În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre cum înfăptuieşte Dumnezeu dreptatea Sa, dând exemplu pilda pocăinţei vameşului Zaheu.
N-a trebuit să vină o lege sau justiţia pământească să-l tragă la rost pe Zaheu spre a-l îndrepta. A venit Iisus Hristos cu legea şi justiţia divină, singura justiţie adevărată şi care se aplică tuturor după dreptate. Venind în contact cu Mântuitorul, Zaheu şi-a recunoscut vina, şi-a mărturisit păcatele şi a hotărât să îndrepte răutăţile făcute şi să restituie bunurile luate în mod nedrept. Mai mult, din ceea ce în mod corect i se cuvenea a spus că jumătate va da săracilor, ceea ce înseamnă nu doar că şi-a corectat viaţa, ci a devenit alt om, un om milostiv. Iată cum Hristos, fără să-l judece, prin onoarea de a intra în casa lui i-a determinat voinţa de a-şi schimba viaţa. Aşa lucrează Dumnezeu prin legea, dreptatea, iubirea şi milostivirea Lui, a concluzionat Preasfinţitul Părinte Episcop.
La final, credincioşii prezenţi au primit binecuvântarea ierarhului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4173, Ultimul acces: 2026-11-12 07:04:10