Patriarhul Teodor al II-lea își aniversează ziua onomastică - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Patriarhul Teodor al II-lea își aniversează ziua onomastică

[2017-02-17]
de Sorin Ionițe

Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Patriarhul Alexandriei și al întregii Africi, își cinstește astăzi, 17 februarie 2017, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron.
Patriarhul Alexandriei, Nikolaos Choreftakis, s-a născut în insula Creta în anul 1954. A absolvit școala primară în Creta, apoi Școala Bisericească Rizarios din Atena și a primit licența de la Facultatea de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic. A mai studiat istoria artei, literatura și filosofia la Odessa.
A fost tuns în monahism, primind numele de Teodor și apoi hirotonit diacon. Din 1975 până în 1985, a slujit ca arhidiacon și cancelar al Mitropoliei de Lambis și Sfakion din Creta. A desfășurat o importantă activitate de propovăduire, dar și filantropică, prin înființarea de adăposturi pentru tinerii nevoiași.
Din 1985 până în 1990, în timpul păstoririi Patriarhilor Nicolae al VI-lea și Partenie ai Alexandriei, a slujit ca Exarh Patriarhal în Rusia, având reședința la Odessa, în Ucraina. A înființat Institutul de Cultură Elenă și Muzeul Philiki Eteria, unde a început să predea un curs intensiv de limba greacă unui număr de 600 de elevi.
În 1990 a fost hirotonit Episcop al eparhiei de Kyrene, fiind în plus delegat ca reprezentant al Patriarhului Partenie la Atena. În această calitate, l-a însoțit frecvent pe Patriarh în călătoriile sale în întreaga Africă și la multe conferințe teologice, interconfesionale sau internaționale.
În 1997 a fost ridicat la rangul de vicar Patriarhal de Preafericitul Petros al VII-lea. Zece luni mai târziu, Episcopul Teodor a fost ales Mitropolit de Camerun. Ca păstor al acestei eparhii, Mitropolitul Teodor a dezvoltat foarte mult activitatea misionară în această zonă. El a încurajat construcția de biserici, școli și spitale, precum și ajutorarea multor familii africane sau grecești.
În 2002 Mitropolitul Teodor a fost transferat la Mitropolia din Zimbabwe, unde a înființat patru centre misionare la Harare. A renovat, cu sprijinul parlamentului grec, Piața Elenă din Beira, Mozambic. A ctitorit biserici și a contribuit la înființarea comunităților grecești din Botswana și Angola.
În data de 9 octombrie 2004, Mitropolitul Teodor a fost ales în unanimitate de către Sinodul alexandrin ca Papă și Patriarh al Alexandriei și al Întregii Africi, succedându-i astfel Patriarhului Patros, decedat în mod tragic într-un accident de elicopter.
Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala Bunavestire din Alexandria în 24 octombrie 2004. Au fost prezenți reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe, reprezentanți ai autorităților civile și un mare număr de credincioși.
Patriarhul Alexandriei a participat în anul 2016 la lucrările Sfântului și Marelui Sinod din Creta, care au avut loc în perioada 19-26 iunie.
Datorită activităților sale misionare și caracterului său, Preafericitul Părinte Teodor al II-lea este foarte iubit de credincioșii africani, greci și arabi din Egipt și din întreaga Africă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 947, Ultimul acces: 2026-08-02 17:18:17