Episcopia Italiei | Comunitatea românească din Alcamo şi-a cinstit ocrotitorul[2017-02-21]de Gheorghe AnghelHramul parohiei Alcamo Comunitatea ortodoxă românească din Alcamo, Italia, l-a cinstit luni, 20 februarie 2017, pe Sfântul Ierarh Leon, Episcopul Cataniei. Cu prilejul hramului parohiei, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de clerici din cadrul Eparhiei Ortodoxe Române a Italiei. Liturghia a fost prezidată de părintele Nicolae Chilcos, Protoiereul Protopopiatului Misionar Sicilia, informează site-ul oficial al Episcopiei. Deşi a fost zi de lucru, la slujbele săvârşite în biserica „San Vito”, aflată în Piaţa „San Vituzzo” – Alcamo, au participat numeroşi credincioşi. La finalul Liturghiei, părintele Daniel Băcăuanu, de la Parohia cu hramurile „Sfânta Filofteia” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” – Canicatti, a vorbit despre viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Leon. Zilele Parohiei Ortodoxe Române Alcamo au început sâmbătă, 18 februarie, prin oficierea Sfintei Liturghii. Duminică a fost vernisată expoziţia de fotografie „Athos”, semnată de artistul fotograf Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi. În aceeaşi zi, la orele serii, a fost oficiată Slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea Sfântului Ierarh Leon. Mulţumim tuturor credincioşilor care s-au implicat în organizarea hramului. Nădăjduim că Bunul Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Ierarh Leon, va răsplăti fiecăruia după a Sa dragoste, a transmis pr. paroh Petru Tărăboi. *** Parohia Ortodoxă Română Sfântul Ierarh Leon al Cataniei a fost înfiinţată în luna august a anului 2009. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 864, Ultimul acces: 2026-06-17 02:30:57
|
Timp total: 0.03s...
[]:1