PS Antonie: Dacă vrem să ne ierte Dumnezeu şi noi trebuie să iertăm semenilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Antonie: Dacă vrem să ne ierte Dumnezeu şi noi trebuie să iertăm semenilor

[2017-02-28]
de Gheorghe Anghel

Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei le-a vorbit credincioşilor din raionul Anenii Noi despre iertare. Dacă vrem să ne ierte Dumnezeu şi noi trebuie să iertăm semenilor noştri. Iertarea celor care ne-au greşit este o condiţie a iertării noaste de către Dumnezeu, a transmis Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului în cuvântul rostit duminică, 26 februarie 2017
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Preasfinţia Sa a slujit în satul Hârbovăţul Nou, raionul Anenii Noi, informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.
În omilia sa, Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenţi la o viaţă exemplară după cuvântul lui Hristos.
Să folosim perioada Sfintelor Paşti pentru a ne înnoi sufleteşte, pentru a aduna lumină în sufletele noastre prin post şi rugăciune, prin iertarea semenilor şi prin înmulţirea faptelor bune, a îndemnat Ierarhul Mitropoliei Basarabiei.
La final, PS Antonie l-a felicitat pe părintele paroh Victor Bejan cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere, menţinând că la Hârbovăţul Nou păstoreşte un preot harnic şi bun gospodar.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 831, Ultimul acces: 2026-06-10 12:14:54