PS Ioan Casian: Postul este o perioadă a căutării şi regăsirii adâncurilor naturii omeneşti[2017-02-28]de Iulian DumitrascuPreasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ales al noii Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, s-a rugat duminică în Parohia Sfântul Gheorghe, viitorul sediu al Episcopiei, din oraşul Saint-Hubert, Provincia Québec, Canada. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în prezenţa a 250 de credincioşi, după cum a transmis Alexandru Popovici din partea Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. În omilia sa, Episcopul a vorbit în 26 feb. 2017 despre semnificaţia spirituală a duminicilor din cadrul Postului Mare ca urcuş spre înviere. Postul, a spus ierarhul, este efortul duhovnicesc prin care omul încearcă să renunţe cât mai mult la elementele materiale care ocupă viaţa de zi cu zi a omului pentru a lăsa cât mai mult spaţiu sufletesc lucrării harului lui Dumnezeu. Vorbind despre importanţa postului ca abstinenţă, Preasfinţia sa a subliniat faptul că Practica postului nu este fără importanţă. Mântuitorul Iisus Hristos, Om şi Dumnezeu, a venit pentru iertarea păcatelor noastre. Activitatea publică a Mântuitorului Hristos a fost precedată de 40 zile de post desăvârşit El care era persoană dumnezeiască. În continuare, Episcopul ales al Canadei a arătat ce înseamnă postul pe plan personal. Postul este o perioadă a căutării şi regăsirii adâncurilor naturii omeneşti creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în fiecare dintre noi şi reclădirea ei din punct de vedere relaţional. Trebuie acordată atenţie în mod special în această perioadă rugăciunii, faptelor bune şi milosteniei în plan spiritual iar în plan material împuţinării cantitative a alimentelor pentru a slăbi patimile şi poftele trupeşti. La final, ierarhul i-a binecuvântat pe cei prezenţi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 880, Ultimul acces: 2026-06-14 08:24:34
|
Timp total: 0.06s...
[]:1