© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Patriarhul Daniel: Canonul cel Mare este un dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă[2017-02-27]de Gheorghe AnghelPatriarhul Daniel despre Canonul Cel Mare Postul Mare este un timp de rugăciune mai intensă, o perioadă în care trebuie să unim rugăciunea smerită şi pocăinţa sinceră cu iubirea milostivă. În acest răstimp, cântările liturgice îndeamnă la mai multă căinţă şi la întristarea cea după Dumnezeu, deoarece aceste lacrimi ard păcatul şi spală sufletul păcătos, precum focul curăţă fierul de rugină. Cântările bisericeşti din timpul Postului Mare, spune Patriarhul Daniel, ne antrenează în interioritatea pocăinţei. Ele ne cheamă să privim nu atât la solemnitatea slujbelor exterioare, cât la sărăcia sufletului nostru slăbit de păcate pentru a aduna, prin smerită rugăciune, comori de lumină în inimă, aminteşte Preafericirea Sa. O astfel de cântare, specifică Postului Mare, este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române evidenţiază faptul că acest imn liturgic se cântă în timpul Postului Păresimilor pentru a se arăta că toţi oamenii au nevoie de pocăinţă şi de iertare a păcatelor pentru a ajunge la mântuire. Canonul este citit în patru părţi în primele patru zile ale Postului Mare, în cadrul Pavecerniţei Mari, şi integral în Joia din săptămâna a cincea a Postului Sfintelor Paşti. Despre acest imn liturgic, Patriarhul Daniel spune că este un dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, luminată de citirea Sfintei Scripturi. El numeşte canonul drept meditaţie biblică şi rugăciune de pocăinţă. Potrivit cuvintelor Patriarhului nostru, Canonul cel Mare ne arată durerea şi puterea pocăinţei – leac şi lumină a învierii sufletului din moartea păcatului. Păcatul pe care îl descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omeneşti căzute, începând cu Adam şi Eva. De aceea, Canonul cel Mare îmbină pocăinţa cu meditaţia la căderile în păcat sau biruinţa asupra păcatului, aşa cum se văd acestea în Sfânta Scriptură. Sufletul care se pocăieşte plânge pentru că nu a urmat pilda luminoasă a drepţilor virtuoşi, ci robia patimilor arătate în mulţi păcătoşi, dintre care unii nu s-au pocăit, iar alţii s-au mântuit tocmai fiindcă s-au pocăit, spune Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Referitor la conţinutul canonului, Patriarhul României ne învaţă că marii păcătoşi care s-au pocăit şi s-au ridicat din păcat şi patimi devin nu numai dascăli ai pocăinţei pentru întreaga Biserică, ci şi rugători pentru cei ce se luptă cu păcatul sau se curăţă de el prin pocăinţă. Să Îl rugăm pe Hristos Domnul şi pe toţi sfinţii Lui, ne îndeamnă Patriarhul nostru, să ne ajute cu rugăciunile lor şi să ne dăruiască puterea de a simţi în suflet roadele pocăinţei din Postul Mare, adică sfinţirea vieţii, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: Noi dăruim ceea ce avem, postirea, ca să primim ceea ce nu avem, nepătimirea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 814, Ultimul acces: 2026-06-14 12:43:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
