Vaticanul a mers „la cumpărături” în zonele lovite de cutremur ale Italiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vaticanul a mers „la cumpărături” în zonele lovite de cutremur ale Italiei

[2017-02-25]
Distribuire de ajutoare
24.02.2017, Vatican (Catholica) - Din dorinţa de a ajuta economia locală din zonele devastate de mai multe cutremure puternice în anul 2016, Vaticanul a achiziţionat în această săptămână produse de la mai mulţi mici fermieri din regiune, folosindu-le pentru a hrăni săracii şi oamenii străzii din Roma. Un comunicat din 24 februarie 2017 al elemosineriei papale a declarat că „la dorinţa expresă” a Papei Francisc, Arhiepiscopul Konrad Krajewski, cel care se ocupă de administrarea actelor de caritate papale, a vizitat în această săptămână zonele afectate de cutremure din centrul Italiei „pentru a achiziţiona de la mici fermieri, aflaţi în mare dificultate din cauza cutremurelor, produse alimentare specifice zonelor afectate”.
Produsele au fost apoi „imediat distribuite” în diferite cantine din Roma pentru a fi folosite în pregătirea meselor zilnice oferite oamenilor străzii şi persoanelor aflate în nevoi. Potrivit comunicatului, Annona, supermarketul din interiorul Cetăţii Vaticanului, deja de mai mult timp vinde produse „specifice zonelor afectate de cutremure” ca un mod de „a susţine şi a ajuta la punerea pe picioare a economiei din acea parte a Italiei centrale aflate încă în dificultate”. Mons. Krajewski a mers în mai multe orăşele din zonă, umplând remorci mari. În comunicat, elemosinierul papal a spus că decizia de a cumpăra de la micii fermieri este un act în concordanţă „cu magisteriul Papei Francisc, care în întâlnirile sale a amintit adesea că ‘atunci când cineva nu îşi poate câştiga pâinea, îi este afectată demnitatea'”.
În cadrul călătoriei sale „la cumpărături”, Arhiepiscopul Krajewski a fost însoţit de Episcopii din fiecare dintre oraşele pe care le-a vizitat: Episcopul Domenico Pompili de Rieti; Episcopul Giovanni D’Ercole F.D.P. de Ascoli Piceno; Episcopul Francesco Giovanni Brugnaro de Camerino-San Severino Marche; şi Episcopul Renato Boccardo de Spoleto-Norcia. În fiecare oraş, Episcopii au identificat grupuri de fermieri sau producători „ale căror afaceri erau în riscul de a se închide din cauza pagubelor produse de cutremure”, se mai arată în comunicat, explicând că achiziţiile au fost dorite de Papa ca un semn de ajutor şi încurajare „să îşi continue activităţile”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 896, Ultimul acces: 2026-06-20 21:36:59