Cardinalul Tauran: Când închidem poarta, favorizăm extremismul

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Tauran: Când închidem poarta, favorizăm extremismul

[2017-03-01]

Cardinalul Jean-Louis Tauran
01.03.2017, Vatican (Catholica) - În zilele de 22 şi 23 februarie 2017, Universitatea Al-Azhar din Cairo, cel mai prestigios institut al islamului sunnit, a găzduit un seminar la care a participat şi Cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios. Cardinalul a condus delegaţia Vaticanului la întâlnirea din capitala egipteană, care marchează reluarea oficială a raporturilor dintre Sfântul Scaun şi institutul islamic după neînţelegerile din anii trecuţi. Urgenţele din prezent, între care violenţa aşa-numitului Stat Islamic, chestiunea educaţiei, tema migraţiilor, cer să se depăşească orice neîncredere faţă de dialogul interreligios, care, a subliniat Cardinalul francez într-un interviu pentru Vatican Insider, publicat pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătraşcu, „este cel mai bun antidot la violenţă, dar şi la relativism”.
– Eminenţă, vizita dumneavoastră la Cairo a marcat redeschiderea dialogului dintre Universitatea Al-Azhar şi Sfântul Scaun: care este bilanţul dumneavoastră? S-a vorbit despre pauza din trecut, despre cunoscutul discurs ţinut de Papa Benedict al XVI-lea la Regensburg? Şi cum prevedeţi că se va dezvolta acest raport în viitor?
– La Cairo, cele două părţi au fost de acord să întoarcă pagina, deci ne-am aşezat în jurul mesei pentru a vedea ce putem face astăzi şi mâine. Am găsit în delegaţia de la Al-Azhar persoane de mare calitate intelectuală şi foarte deschise din punct de vedere uman. Se poate spune că a existat un climat de prietenie, de mare respect faţă de opiniile celorlalţi. Într-adevăr o atmosferă foarte frumoasă. Există conştiinţa dificultăţilor pe care le au astăzi religiile, a faptului că provoacă frică şi a necesităţii de a fi credincioşi coerenţi. Îmi doresc ca acest tip de iniţiative să continue în viitor pentru că nu există alternativă: ori este război ori este dialog.
– Marele imam, şeicul Ahmad Muhammed Al-Tayyib, a afirmat, într-un recent interviu din La Stampa, că „Al-Azhar, cu conceptul de ‘cetăţenie’ în locul celui de ‘minorităţi’, nu face decât să învie o practică veche pe care însuşi profetul a adoptat-o în prima societate islamică la Medina”: care sunt implicaţiile pentru comunităţile creştine din Orientul Mijlociu? Poate fi şi o cheie pentru a înfrunta tema persecuţiei creştinilor de aici?
– Despre această idee a cetăţeniei se vorbeşte mult în lumea islamică, în special în componenta mai deschisă. Este pozitivă pentru că înainte de toate orice credincios este cetăţean: nu este cetăţean sau credincios ci este cetăţean şi credincios. Şi aceasta pune de o parte noţiunea de „minorităţi”: dacă suntem toţi cetăţeni ai unei ţări colaborăm, fie individual fie prin comunitatea religioasă de care aparţinem, la binele comun. Noi apreciem această concepţie de cetăţenie. Când cineva se simte respectat în religia sa colaborează mai binevoitor la proiectul societăţii.
– Mai în general, pe fondul prezenţei aşa-numitul Stat Islamic, ce rol are Universitatea Al-Azhar în galaxia musulmană mondială? Cum evaluaţi activităţi ca formarea imamilor, şi în Europa, şi revizuirea textelor de şcoală pentru a elimina devierile introduse, pentru a folosi şi cuvintele lui Al-Tayyib, de „cei care folosesc violenţa şi terorismul şi de mişcările armate care pretind că lucrează pentru pace”?
– Importantă este educaţia, la şcoală şi la universitate. Deci Al-Azhar, fiind şi o instituţie culturală prestigioasă, poate schimba mentalitatea. Aceasta mi se pare că este o prioritate. Formarea imamilor este şi ea foarte importantă, pentru că au influenţă asupra modului de a gândi şi de acţiona. Cât priveşte textele de şcoală, nu se poate dialoga cu mare prietenie şi fraternitate şi apoi să găsim că în unele cărţi creştinii sunt definiţi „necredincioşi”. Profesorii pe care i-am întâlnit la Cairo au înţeles aceasta.
De fiecare dată când mă întâlnesc cu un grup de musulmani insist mult asupra acestui lucru: nu se poate dialoga, pe de o parte, şi, pe de altă parte, a vorbi despre creştini ca necredincioşi. Din acest punct de vedere este importantă educaţia. Tot aşa este important şi modul de a propune istoria unei ţări, pentru că acolo se formează spiritul patriotic, şi pentru aceasta cultura şi izvoarele trebuie să fie credibile. Dacă şcoala şi universitatea sunt cheia educaţiei, conţinutul trebuie să corespundă adevărului.
Prezenţa Statului Islamic este o gravă ameninţare la adresa credibilităţii dialogului. Cât priveşte tinerii care se luptă în această organizaţie teroristă, este o problemă de educaţie în familie şi în şcoală, cum sunt crescuţi, care este viitorul lor şi proiectul lor de societate, pentru că cea mai mare parte a acestor tineri care se luptă în Statul Islamic sunt frustraţi. Îmi amintesc că am citit un interviu al unui tânăr din Melbourne care se lupta la Damasc şi explica propria alegere spunând: eu am văzut toată viaţa mea pe tatăl meu întorcându-se epuizat de la muncă şi această viaţă eu nu doresc să o am. Educaţia, şi în acest caz, este importantă.
– Chestiunea islamului se împleteşte, cel puţin în dezbaterea politică din Europa şi din Statele Unite, cu tema imigraţiei şi a integrării: aţi vorbit despre aceasta la Cairo? Care este viziunea dumneavoastră? Sunteţi de acord cu analiza lui Olivier Roy care pune accentul mai mult pe „islamizarea radicalismului” decât pe „radicalizarea islamului”?
– Împărtăşesc punctul de vedere al lui Roy despre islamizarea radicalismului, adăugând că există şi tentativa de islamizare a criminalităţii. Despre chestiunea imigraţiei am vorbit la Cairo. În declaraţia finală comună se face referinţă la necesitatea de a găsi cauzele fenomenelor violenţei, care trebuie căutate în sărăcie, în ignoranţă, în abuzul politic al religiei şi în înţelegerea greşită a textelor religioase. Eu cred că trebuie să recunoaştem că nu ne cunoaştem suficient.
Atâtea dificultăţi vin din ignoranţă, atât din partea creştinilor cât şi din partea musulmanilor, şi acest lucru este teribil. Trebuie să fim mult mai interesaţi, pentru că dialogul interreligios presupune un anumit interes faţă de ceilalţi, o anumită „curiozitate” pentru a-i cunoaşte sau a-i cunoaşte mai bine. Profit de aceasta ca să spun că dialogul interreligios este cel mai bun antidot la relativism, pentru că primul lucru pe care unul îl face este să mărturisească propria credinţă. Când unii spun că dialogul favorizează relativismul nu este adevărat, desigur, dacă dialogul este făcut bine.
– Stefania Falasca a scris în Avvenire că „Papa a examinat posibilitatea de a merge în Egipt. În 6 februarie, Patriarhul Ibrahim Isaac Sedrak şi prelaţii aflaţi în vizita ad limina a Bisericii patriarhale din Alexandria a copţilor au prezentat în scris o invitaţie oficială Papei Francisc. O invitaţie care a urmat după cea venită deja de la alţi Episcopi, de la preşedintele Republicii, Abdel Fattah Al-Sisi, primit în audienţă de Papa la 24 noiembrie 2014, precum şi de la Ahmed Al-Tayyib, marele imam de la Al-Azhar”. Ce semnificaţie poate avea o călătorie de acest gen?
– Papa a fost invitat, într-o zi sau alta va găsi modul de a merge în Egipt. O călătorie care ar fi, în afară de un sprijin pentru Biserica locală, o încurajare pentru dialogul interreligios în special cel promovat de Al-Azhar.
– Care este abordarea Sfântului Scaun în dialogul cu islamul într-o perioadă istorică în care islamul însuşi este străbătut de unele tensiuni dintre şiiţi şi sunniţi?
– Noi suntem solidari cu adevăraţii musulmani care văd religia lor pervertită şi trădată de organizaţii teroriste precum Statul Islamic. În afară de aceasta, creştinii şi musulmanii reprezintă 58% din omenire. Dacă dorim ca omenirea să fie în pace, apartenenţii la acest 58% trebuie să fie fraţi şi surori.
– Ultimele recomandări ale declaraţiei finale comune, a prezentat L’Osservatore Romano, se referă la acţiuni concrete pentru a contrasta în mod realist şi practic terorismul şi organizaţiile teroriste, de exemplu secându-le resursele şi oprind pe cei care le furnizează bani şi arme, închizându-le accesul la comunicaţiile sociale cu scopul de a-i proteja pe tineri de ideologiile lor devastatoare. Puteţi aprofunda acest punct?
– În ultimele cuvinte pe care le-am rostit la simpozionul de la Al-Azhar am insistat asupra faptului că marea criză pe care o avem în Occident este criza transmiterii valorilor. Am fost incapabili să transmitem valori precum pacea, familia, onestitatea, solidaritatea, aşa încât avem o generaţie de tineri care sunt moştenitori fără moştenire şi constructori fără modele. Aşadar eu cred că o reuniune ca aceea de la Cairo este un dar pe care-l oferim întregii omeniri şi care ne permite să înţelegem că atunci când închidem poarta sau ne impunem cu violenţă, chiar verbală, favorizăm extremismul.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1035, Ultimul acces: 2026-06-17 03:16:13

Timp total: 0.03s...

[]:1