Darul primit de familia Core de 14 Februarie[2017-02-27]Marţi, 14 Februarie 2017, ADRA România în colaborare cu Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a inaugurat, în localitatea Brădeni, din judeţul Sibiu, cea de-a doua casă din cele 10 case ce vor fi inaugurate în perioada 13 – 24 Februarie 2017, în cadrul proiectului ADRA ”10 case în zece zile”.Familia Core a realizat tot ceea ce este necesar pentru a avea un spaţiu corespunzător de locuit, dar resursele financiare nu erau suficiente pentru a construi o nouă casă. Stadiul de deteriorare avansat al clădirii era un pericol şi în orice clipa casa se putea prăbuşi peste cei 5 membri ai familiei. Aceasta era situaţia familiei Core în momentul în care reprezentanţii ADRA din zona Transilvania de Sud au ajuns la faţa locului. Însă nu s-au mulţumit doar cu analiza. Prin generozitatea donatorilor şi prin hărnicia voluntarilor, emoţionaţi de situaţia deosebită prin care trec, o nouă casă a fost ridicată pentru a oferi siguranţă şi un bun trai. Prezent la eveniment, Vitalie Zgherea, Directorul Executiv ADRA Euro – Asia (2005 – 2010) a declarat: ”Astăzi, de Ziua îndrăgostiţilor, oamenii îşi oferă cadouri unii altora. Totodată, ADRA România, în parteneriat cu Biserica Adventistă, oferă din dragoste un dar special unei familii numeroase: o casă! Ce frumos! Ne dorim ca o dată cu acest dar să ajungă aici mult mai multe daruri şi o dată cu ele şi înţelepciunea de a le folosi spre binele celorlalţi. Mă bucur de proiectele frumoase pe care le implementaţi în România. Sunt convins că în felul acesta – ajutând semenii noştri – câştigăm îndoit: bucuria beneficiarilor şi fericirea celui ce oferă”. ”Suntem bucuroşi de faptul că astăzi o nouă familie a primit în dar o nouă casă. Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru beneficiarii ADRA România nu ar fi posibilă fără implicarea dumneavoastră: voluntari, sponsori şi parteneri. Până acum am lucrat. Astăzi suntem aici pentru a sărbători împreună această biruinţă. Vă mulţumim pentru că aţi pus deoparte timp şi resurse materiale şi financiare pentru ca astăzi cei cinci membri ai familiei Core să poată avea un loc sigur, liniştit şi bun în mijlocul comunităţii locale. Preţuirea noastră şi răsplata de sus!” a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România. ”Evenimentul de astăzi este încă o dovadă a colaborării între Biserica Adventistă şi ADRA România în proiectele sociale realizate în zona Transilvania de Sud. Alături de toţi cei care au dorit să sprijine familia Core, fie financiar, fie prin voluntariat, am putut să oferim un nou început prin construcţia casei şi prin sprijinirea acestora. Această colaborare se va desfăşura în continuare prin sprijinirea celor care au nevoie de susţinere aducând speranţă şi condiţii mai bune de trai” a declarat pastorul Bogdan Vlad, Trezorierul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din zona Transilvania de Sud. ”Când i-am întâlnit pentru prima dată, aceşti oameni erau supăraţi, obosiţi şi lipsiţi de orice speranţă. Chiar dacă au reuşit, prin forţele lor, să ridice cât de cât pereţii noii case la care visau de ani de zile, disperarea a pus stăpânire pe ei, pentru că şi-au dat seama că nu vor putea să termine ce au început. Aşa că s-au retras în lumea lor, cu disperare, în căsuţa care stătea să cadă în orice moment. Cu ajutorul voluntarilor şi al donatorilor ADRA România, familia Core are azi o nouă casă, un vis împlinit, o viziune mai optimistă despre viaţă, despre oamenii buni şi despre ajutorul care, ei ştiu sigur, că vine de la Dumnezeu!” a declarat Reinhard Suciu, Asistent Manager şi Coordonator proiecte ADRA în zona Transilvania de Sud. Înainte de construcţie: Noua construcţie: Evenimentul ADRA ”10 case în 10 zile” va continua prin inaugurarea de mâine, 15 Februarie 2017, a celei de a treia case construite pentru 7 suflete, în Comuna Hăşmaş, judeţul Arad. Evenimentul ADRA ”10 case în 10 zile” se desfăşoară în cadrul proiectului ”În sfârşit, acasă!” care are ca obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru familiile aflate în situaţie de risc prin construirea de locuinţe sociale. Acest proiect se desfăşoară în parteneriat cu autorităţile locale, iar finanţarea vine atât de la persoane fizice, cât şi de la persoane juridice. Prin intermediul acestui proiect, mai bine de 65 de persoane vor primi un nou adăpost, cu sprijinul a cel puţin 350 de voluntari ADRA şi în parteneriat cu mai bine de 10 Primării şi 10 Unităţi de învăţământ. Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România face parte din reţeaua ADRA Internaţional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie şi sănătate de bază, lupta împotriva violenţei în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, fiind conducându-se după motoul: ”Schimbă o viaţă şi vei schimba lumea!”. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este recunoscută de Statul Român alături de celelalte biserici care funcţionează în România fiind cunoscută pentru transparenţa şi acţiunile sale din domeniul social, medical, educaţional şi al libertăţii religioase. Implicarea Totală a Credincioşilor este o provocare la scară globală a Bisericii Adventiste prin care se doreşte implicarea fiecărui credincios, a fiecărei biserici, a fiecărei entităţi administrative, a fiecărui proiect spre binele semenilor, pentru îndeplinirea nevoilor lor după modelul lui Isus Hristos. ADRA România Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 843, Ultimul acces: 2026-06-16 21:07:13
|
Timp total: 0.04s...
[]:1