Rugăciunea este exersarea dialogului cu Dumnezeu pentru a ajunge la curăție, spune Episcopul Giurgiului[2017-03-27]de Iulian DumitrascuCredincioșii Parohiei Joița din Protoieria Bolintin și-au primit ierarhul în Duminica a IV-a din Postul Mare. Cu această ocazie, PS Ambrozie a oficiat în 26 martie 2017 Sfânta Liturghie, informează site-ul oficial al Eparhiei. Credința, le-a transmis Chiriarhul celor prezenți, este lucrarea harului lui Dumnezeu care produce în omul căzut starea de mântuire. Rugăciunea, ca realitate interioară și specifică omului, este exersarea dialogului cu Dumnezeu pentru a ajunge la curăție, stadiu obligatoriu pentru sălășluirea Duhului Sfânt în suflet. În continuare, Preasfinția Sa a vorbit și despre viața plină de sfințenie a Sfântului Ioan Scărarul sau Sinaitul și despre binecunoscuta sa lucrare numită Scara. Tot în cuvântul său, ierarhul a amintit faptul că duminică s-au împlinit 40 ani de la trecerea la Domnul a Patriarhului Justinian Marina. A restaurat în timpul arhipăstoririi sale Mănăstirile Dealu, Ghighiu, Suzana, Viforâta, Samurcășești (Ciorogârla), Țigănești, Pasărea și alte asemenea. A fost așadar un restaurator al vechilor, istoricelor și importantelor mănăstiri și biserici de ce cuprinsul arhiepiscopiei pe care o conducea. A avut curajul să ceară drepturi pentru preoți, dar și de a aminti autorităților cât de importantă este Biserica, a spus PS Ambrozie. Anul 2017 în Patriarhia Română este Anul omagial dedicat Patriarhului Justinian Marina. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 718, Ultimul acces: 2026-08-02 09:47:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1