Mitropolia Ardealului | IPS Laurențiu a binecuvântat lucrările efectuate la Biserica Parohiei Veseud - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mitropolia Ardealului | IPS Laurențiu a binecuvântat lucrările efectuate la Biserica Parohiei Veseud

[2017-04-04]
de Andrei Pau

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a oficiat, în Duminica a cincea din Post , Sfânta Liturghie la Biserica Sfânta Parascheva a parohiei Veseud, județul Sibiu, informează site-ul oficial Mitropoliei.
În cadrul slujbei, Mitropolitul Ardealului a sfințit noua catapeteasmă a lăcașului de cult și a binecuvântat lucrările interioare efectuate în ultima perioadă. De asemenea, diaconul Sebastian Nicolae Ivan a fost hirotonit preot pentru Parohia Luța, iar preotul paroh Iulian Harșan a fost hirotesit iconom.
Credincioșii prezenți la slujbă au avut ocazia să aducă cinstire moaștelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
Din soborul slujitor au făcut parte: protopopul de Sibiu, Ioan Coșa, protopopul de Mediaș, Ovidiu Găban, parohul Iulian Harșan, precum și alți preoți din Arhiepiscopiei Sibiului.
În cuvântul rostit în data de 2 aprilie 2017, IPS Mitropolit Laurențiu a explicat Evanghelia citită la Sfânta Liturghie.
Mântuitorul i-a pregătit pe ucenici, așa cum ne pregătește și pe noi, să înțeleagă sensul vieții. Trebuia ca ucenicii să înțeleagă că El avea să pătimească, dar ei n-au înțeles. Abia după Pătimirile Sale, când Mântuitorul a înviat, și-au dat seama că toate acestea le-au cunoscut și că erau rânduite de la Tatăl Ceresc să se împlinească, a spus Înaltpreasfinția Sa.
La final, Părintele Mitropolit a oferit acte de cinstire reprezentaților Adunării și Consiliului parohiale, precum și binefăcătorilor parohiei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2035, Ultimul acces: 2026-08-01 08:44:11