PS Ambrozie: Învierea Domnului este tăria tuturor credincioșilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PS Ambrozie: Învierea Domnului este tăria tuturor credincioșilor

[2017-04-18]
de Andrei Pau

În noaptea Sfintelor Paști, credincioșii giurgiuveni au participat la slujba de Înviere și la Sfânta Liturghie oficiate de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Catedrala din localitate.
În cuvântul rostit în data de 16 aprilie 2017, Chiriarhul locului a vorbit despre frumusețea duhovnicească a Praznicului Învierii Domnului, informează site-ul oficial al Eparhiei.
Prin Înviere, moartea care părea fără sfârșit, a fost surpată și nimicită de Viața cea veșnică. Întunericul păcatului a fost biruit de Hristos, Mântuitorul nostru. De aceea, Învierea Domnului este tăria tuturor credincioșilor, ea strălucește pe cerul duhovnicesc al credinței, a spus Preasfinția Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a transmis credincioșilor să prăznuiască aceste zile ale Sfintelor Paști cu pace și bucurie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2267, Ultimul acces: 2026-08-03 03:20:16