PS Marc Nemțeanul a împlinit 59 ani[2017-05-11]de Sorin IonițePreasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, împlinește astăzi, 11 mai 2017, cincizeci și nouă ani. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare. Alric Marc Nemțeanul s-a născut în data de 11 mai 1958, la Paris, într-o familie de catolici francezi; după cursurile primare și liceale a urmat Institutul de Urbanism Universitatea Paris VIII (absolvit în 1980) și, în paralel, Facultatea de Arhitectură din Paris (absolvită în anul 1981). În anul 1980 s-a convertit la Ortodoxie, apoi a intrat în obștea Mănăstirii Sihăstria. În data de 6 septembrie 1992 a fost tuns în monahism; a fost hirotonit ierodiacon (9 septembrie 1992) și ieromonah (20 august 1994), de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe vremea când era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. În anul 1995 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea AL I. Cuza din Iași; în 1996 s-a întors în Franța, slujind în Parohia Sfântul Gherman și Sfântul Clodoald din Louveciennes; din 1997 a slujit câțiva ani la Mănăstirea Sfântul Siluan din Saint-Mars-de-Locquenay (Franța); în aprilie 2003 i-a fost încredințată păstorirea Parohiei Sfântul Iosif din Bordeaux (Franța), perioadă în care a făcut parte și din Consiliul Protoieriei Franței. În data de 27 octombrie 2004, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale l-a propus candidat la treapta de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în această slujire în 3 martie 2005. Hirotonia ca arhiereu a avut loc în sâmbăta Săptămânii Luminate, în Biserica Sfinții Arhangheli din Paris (7 mai 2005). Preasfinția Sa a tradus din română în franceză cartea Părintelui Arhim. Ioanichie Bălan, Viața Părintelui Cleopa, Iași, 1999 (ediția franceză, PĂšre Ioannichié Balan, Le PĂšre Cléopas, Ed. LAge dHomme, Paris, 2004). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 603, Ultimul acces: 2026-07-30 00:56:50
|
Timp total: 0.03s...
[]:1