Premierea voluntarilor Caritas Oradea (comunicat)[2006-12-12]Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Voluntarilor, în ziua de duminică, 10 decembrie, 2006, la Mănăstirea Maica Domnului din Oradea Asociația Caritas Eparhial a premiat pe voluntarii asociației pentru activitatea desfășurată în anul 2006. În baza de date a asociației sunt înscriși un număr de 65 voluntari, voluntari activi în acest moment fiind 56.Activități desfășurate de voluntari: Colecta de alimente de Paști; Distribuire de plicuri pentru 2%; Distribuirea mesei calde pentru cei săraci; Asistență la domiciliul bolnavilor aflați în stadiu terminal; Asistență de specialitate pentru bolnavi (kinetoterapie); Asistență asigurată unui copil aflat în spital; Prieteni pentru un zâmbet - vizită la copii aflați în spitale; Distribuire de ajutoare pentru sinistrați; Distribuire de alimente și îmbrăcăminte pentru cei asistați. Voluntarii au beneficiat de 3 sesiuni de formare, 41 voluntari, și un curs pentru clowni, în Verona, Italia: 5 voluntari instruiți. Premiile acordate au fost următoarele: Premiul Voluntarul anului: Codruța Tocai - pentru timpul, disponibilitatea, numărul de ore prestate, cursurile de perfecționare absolvite și calitatea serviciilor; Premiul pentru disponibilitate: Mihaela Marta - pentru disponibilitate și promptitudinea cu care răspunde solicitărilor asociației; Premiul pentru cel mai activ voluntar: Livia Abrudan - pentru numărul de ore prestate; Premiul pentru servicii speciale: Voichița Vâșcan - pentru calitatea serviciilor de kinetoterapie acordate; Premiul pentru cel mai tânăr voluntar: Anteea Tocai - pentru activitatea depusă ca cel mai tânăr voluntar din asociație; Premiul special: Maria Mihele - pentru alinarea suferințelor celor aflați în stadiu terminal; Premiul special: Damian Andreica, Cristina Todorean, Anteea Tocai - pentru cel mai mare număr de plicuri distribuite în 2006 în campania 2%; Premiul special: Sofia Laza - pentru coordonarea voluntarilor. Prin această premiere urmărim recunoașterea publică a meritelor celor mai activi voluntari. (Comunicat semnat de pr. Olimpiu Todorean, președinte Caritas Oradea. Comunicat preluat de pe BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1041, Ultimul acces: 2026-08-05 10:32:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1