Documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine – principalele teme şi dezbateri

[2017-06-25]

de Iulian Dumitrascu

Documentul adoptat de Sfântul şi Marele Sinod este în cea mai mare parte o preluare mai riguroasă, în acrivia mărturisirii ortodoxe, a conţinutului celor două documente adoptate de Conferinţa Panortodoxă Presinodală din 1986: „Biserica Ortodoxă şi Mişcarea Ecumenică” şi „Relaţii ale Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină”, publicate în limba română imediat după adoptare.[1]
Documentul presinodal„Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”a fost elaborat în forma prezentată Sfântului şi Marelui Sinod la Conferinţa Panortodoxă Presinodală din 12 octombrie 2015, de la Chambésy, Geneva, Elveţia.Din cele 24 de articole finale doar 5 articolesunt total diferite de textul din 1986.
El a fost discutat şi reevaluat în cadrul Sfântului şi Marelui Sinod, în zilele de 23, 24 şi 25 iunie 2016.
Tema principală a documentului priveşte relaţiile cu cei care s-au separat de Biserica Ortodoxă.
Având în vedere faptul că textul a fost constituit din elemente formulate în perioade diferite, este importantă lecturarea sa din perspectiva pe care o dă Enciclica Sfântului şi Marelui Sinod, care exprimă poziţia părinţilor sinodali faţă de temele conţinute de documentele adoptate.
La secţiunea care priveşte raportarea Bisericii Ortodoxe la dialog, (20) Enciclica precizează următoarele:
Bisericamanifestăsensibilitatefaţă de cei care au întrerupt comuniunea cu ea şi interes faţă de cei care nu înţeleg glasul ei. Conştientă că ea reprezintă prezenţa vie a lui Hristos în lume, Biserica transformă iconomia dumnezeiască în fapte concrete, prin toate mijloacele disponibile, pentru a oferi o mărturie vrednică de crezare a adevărului, în rigoarea (acrivia) credinţei apostolice.
Înacest spirit al înţelegerii datoriei de a mărturisi şi de a oferi, Biserica Ortodoxă a atribuit întotdeauna o importanţă majoră dialogului, în special cu creştinii eterodocşi. Prin intermediul acestui dialog, restul lumii creştine cunoaşte mai bine Ortodoxia şi autenticitatea tradiţiei ei. De asemenea, cunoaşte că Biserica Ortodoxă nu a acceptat niciodată minimalismul teologic şi nici nu a permis contestarea tradiţiei dogmatice şi a etosului ei evanghelic.
Dialogurile intercreştine funcţionează ca o oportunitate pentru Ortodoxie de a-şi prezenta respectul faţă de învăţătura Părinţilor şi de a oferi o mărturie vrednică de crezare a tradiţiei autentice a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică.
Dialogurile multilaterale purtate de Biserica Ortodoxă nu au însemnat, nu înseamnă şi nici nu vor însemna niciodată un compromis în materie de credinţă. Aceste dialoguri sunt o mărturie despre Ortodoxie, întemeiată pe mesajul evanghelic „veniţi şi vedeţi” (Ioan 1, 46) că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8).
Documentul care face obiectul prezentării noastre abordează şi clarifică aspecte complexe ale acestori relaţii cum sunt: fundamentele şi caracteristicile dialogului intercreştin, cadrele în care se realizează participarea la dialog şi în special la dialogurile bilaterale şi la Consiliul Mondial al Bisericilor.
Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică (§1). Unitatea Ei se bazează pe întemeierea de către Domnul nostru Iisus Hristos şi pe comuniunea în Sfânta Treime şi în Sfintele Taine (§2).
Biserica este instituită pentru mântuirea oamenilor şi reprezintă Trupul tainic al lui Hristos. Ea are misiunea şi datoria să transmită şi să propovăduiască întregul adevăr cuprins în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, ceea ce conferă Bisericii caracterul ei universal (§2).
În paragraful 6 se arată că „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”. Acest pasaj este o preluare în spiritul rigorii ortodoxe a formulăriiConferinţei Panortodoxe Presinodale din 1986 care la propunerea Teologului Theodoros Zisis, pe atunci membru al delegaţiei Patriarhiei ecumenice, era formulat astfel: Biserica Ortodoxă: „recunoaşte existenţa de fapt a tuturor Bisericilor şi confesiunilor creştine”[2].
Folosirea termenului de biserică în acest document se înscrie în sensul exprimărilor asumate de Biserica Ortodoxă în toate perioadele istorice[3] şi în cel folosit de teologii ortodocşi, inclusiv de cei care acum îl contestă[4].
Aşa cum a arătat raportul prezentat în plenul Sinodului de Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului în baza analizei canonistului Theodoros Yancou, folosirea termenului de biserică cu privire la alte confesiuni creştine se datorează faptului că acest termen este la bază unul tehnic (terminus technicus).
Documentul sinodal subliniază în mod concis faptul că Biserica Ortodoxă nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. (§18).
Dialogul cu cei care s-au îndepărtat de adevărul de credinţă al Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, este un alt aspect abordat.
Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică încă de la apariţia acesteia, contribuind la formarea şi la dezvoltarea ei ulterioară. (§4).
Aşa cum arată un comunicat recent al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, poate exista un dialog de ordin social-filantropic sau cultural cu alţi creştini, mai ales în ţări în care creştinii ortodocşi sunt minoritari. În prezent, există în Europa Occidentală peste 700 de parohii ortodoxe româneşti dintre care 670, pentru că nu deţin propriile lor biserici, se roagă în lăcaşuri de cult închiriate sau împrumutate de la creştini catolici, anglicani sau protestanţi, fără ca aceşti români să-şi piardă credinţa lor ortodoxă.
Patriarhul României, la întoarcerea din Creta a explicat că dialogul cu celelalte confesiuni reprezintă o mărturie dinamică a adevărului şi presupune responsabilitate.
Dialogul cu alte entităţi creştine se face mai întâi pentru a mărturisi credinţa noastră ortodoxă şi modul de înţelegere apostolic şi patristic al Bisericii, pentru a contribui la apropierea dintre creştini, prin această scoatere în evidenţă a valorilor eterne ale Ortodoxiei, a spus Preafericirea Sa.
Ortodoxia nu este izolare, ci este Biserica lui Hristos – comuniune peste veacuri – şi se adresează tuturor popoarelor, a adăugat Patriarhul Daniel.
Documentul sinodal pe care îl prezentăm arată că Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe şi participarea sa la Mişcarea Ecumenică se sprijină pe însăşi conştiinţa Ortodoxiei şi pe spiritul ei ecumenic, cu scopul de a căuta, pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii primare a celor şapte Sinoade Ecumenice, unitatea tuturor creştinilor. (§5).
În cadrul dezbaterilor Întâistătătorul Bisericii noastre a insistat asupra menţionării faptului că creştinii aparţinând altor confesiuni cu care ortodocşii se află în dialog sunt credincioşi care s-au separat de Biserica Ortodoxă sau creştin eterodocşi, iar unitatea, mai precis comuniunea cu aceşti creştini, se poate face doar în credinţa Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică.
Propunerea Preafericitului Părinte Daniel, prin formularea „căutarea unităţii tuturor creştinilor” (în loc de „unitatea creştină”), a fost acceptată de plenul Sinodului.
Paragraful 6 amintit deja mai sus arată că Biserica Ortodoxă crede că relaţiile cu bisericile şi confesiunile creştine trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har, preoţie şi succesiune apostolică.
Sinodul din Creta a subliniat criza profundă prin care trece Mişcarea Ecumenică, dar a recomandat înţelegerea reciprocă şi cooperarea „pentru a nu pune piedică Evangheliei lui Hristos” (1 Corinteni 9, 12) (§7).
Totodată, documentul arată că refacerea unităţii creştinilor nu este doar o lucrare omenească:
În relaţiile sale cu ansamblul lumii creştine, Biserica Ortodoxă nu se sprijină numai pe puterile omeneşti ale celor care poartă dialogurile, ci mai ales pe călăuzirea Sfântului Duh în harul Domnului, Care S-a rugat ca „toţi să fie una” (Ioan 17, 21) (§8).
Biserica Ortodoxă Română a introdus la paragraful 9 un amendament care impune o evaluare la nivel panortodox a dialogului ecumenic. Această evaluare are menirea de a confirma sau infirma utilitatea prezenţei în dialog.
Documentul redă mai multe reglementări cu privire la participarea Bisericilor Ortodoxe locale la Consiliul Mondial al bisericilor (CMB), dar şi la alte organisme care lucrează la refacerea unităţii creştinilor (§16):
Conferinţa bisericilor europene;
Consiliul ecumenic al bisericilor din Orientul Mijlociu;
Consiliul panafrican al bisericilor.
Documentul subliniazăcă entitatea numită Consiliul Mondial al Bisericilor nu este şi în nici un caz nu trebuie să devină o „supra-biserică”,citând dinDeclaraţia de la Toronto: Scopul Consiliului Mondial al bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici (§19).
Menţionarea Declaraţiei de la Toronto nu este altceva decât o subliniere a faptului că însăşi documentele interne ale CMB oferă Bisericii Ortodoxe garanţia unui dialog în care Biserica Ortodoxă îşi poate mărturisi fără compromis credinţa. În niciun caz această menţionare nu implică o ratificare a documentelor CMB.
Textul atrage atenţia şi asupra dezbinărilor venite din interiorul Bisericii Ortodoxe, amintind că păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal.
Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice (§22).
RELAŢIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CREŞTINE (Document oficial)
În ceea ce priveşte Mişcarea Ecumenică, Sinodul din Creta afirmă clar că aceasta presupune responsabilitate şi dialog excluzând orice act de prozelitism, uniaţie sau altă acţiune de antagonism confesional provocator (§23). Această mişcare nu presupune compromis în materie de credinţă şi nu trebuie înţeleasă drept ecumenism iresponsabil sau sincretism religios.
Patriarhul României a spus în repetate rânduri că suntem datori să mărturisim dreapta credinţă nu cu ură confesională, ci cu smerenie şi iubire creştină.
Ca răspuns la unele manifestări şi atitudini negative privitoare la Sfântul şi Marele Sinod, în comunicatul intitulat Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii, Patriarhia Română îndeamnă la comuniune şi responsabilitate. Creştinul ortodox lucid şi realist, aşa cum arată acelaşi comunicat, poate rămâne fidel Ortodoxiei şi atunci când se află în dialog şi cooperare cu alţi creştini fără a fi fanatic, arogant sau agresiv.
Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească şi Apostolică a lui Hristos, iar bisericile sau confesiunile eterodoxe (neortodoxe) s-au despărţit de Ortodoxie pentru că s-au îndepărtat de la credinţa ortodoxă care este baza unităţii Bisericii.
Este foarte important de menţionat, după cum a spus Patriarhul Daniel la revenirea în ţară după Sinodul din Creta, că românii ortodocşi au fost activi în toate comitetele de lucru ale sinodului, dar şi în lucrările şedinţelor plenare. Din partea Bisericii noastre, nu numai Patriarhul, ci şi alţi ierarhi au luat cuvântul şi au făcut propuneri.
Patriarhul a caracterizat atmosfera în care s-au desfăşurat lucrările sinodale ca fiind una de bucurie frăţească şi de coresponsabilitate.
Articol redactat în consultare cu Pr. Conf. Dr. Patriciu Vlaicu.
[1]Vezi „Relaţiiale Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină” în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 9-10, pp. 65-70 şi „Biserica Ortodoxă şi Mişcarea ecumenică” publicat în revista Biserica Ortodoxă Română, CIV (1986), nr. 9-10, pp. 62-75.
[2]Vezi pentru detaliile dezbaterilor care au avut loc pe marginea acestui articol” Secrétariat pour la préparation du Saint et Grand Concile de L’Église Orthodoxe, IIIe Conférence Panorthodoxe Préconciliaire. Actes (28 Octobre – 9 Novembre 1986), 231. O analiză amplă a acestei problematici este realizată de Drd RăzvanPerşa http://nomocanon.com/geneza-formularii-biserica-ortodoxa-accepta-denumirea-istorica-a-altor-biserici-si-confesiuni-crestine-eterodoxe-fara-a-fi-in-comuniune-cu-ele/
[3]Sinodul din 1484, Enciclica Patriarhilor Răsăritului, din anul 1848, toţi patriarhii răsăriteni au folosit-o întotdeauna în corespondenţele oficiale.
[4]Vezi Răzvan Perşa http://nomocanon.com/geneza….

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 592, Ultimul acces: 2026-08-01 15:16:33

Timp total: 0.03s...

[]:1