Conferință în Arhiepiscopia Târgoviștei. IPS Nifon a evidențiat rolul pastoral al icoanei în cultul Bisericii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Conferință în Arhiepiscopia Târgoviștei. IPS Nifon a evidențiat rolul pastoral al icoanei în cultul Bisericii

[2017-07-07]
de Iulian Dumitrascu

IPS Mitropolit Nifon a prezidat în 6 iulie 2017 Conferința pastoral-misionară cu tema Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, pentru preoții din protoieriile Târgoviște Sud și Găești.
Evenimentul a avut loc la Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia din Târgoviște, informează site-ul oficial al Eparhiei.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a aprofundat contextual misionar contemporan, dar și fundamentele teologiei icoanei în Ortodoxia românească, evidențiind deosebitul rol pastoral al icoanei în cultul Bisericii.
Referatele au fost susținute de: Pr. Gabriel Eftemie (Ion Luca Caragiale Protoieria Târgoviște Sud), Pr. Marian Lincă (Parohia Ionești, Protoieria Găești) și Pr. Ștefan Nica (Parohia Butoiu de Sus, Protoieria Găești). Prelegerile au subliniat elementele principale ale iconografiei ortodoxe, personalitatea iconarului și a pictorului bisericesc în misiunea-pastorală a Bisericii, precum și diferite aspecte ale temei evenimentului, din perspectivă liturgică, catehetică și educațională.
În perioada următoare va avea loc conferința și pentru preoții din Protoieria Titu care va încheia ciclul conferințelor pastoral-misionare din Arhiepiscopie Târgoviștei, din acest semestru.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 574, Ultimul acces: 2026-08-04 02:50:26