Cuvântul Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul cu prilejul instalării ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților[2017-07-23]de Gheorghe AnghelPS Damaschin Dorneanul Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Preacuvioase Maici, Domnule Ministru Secretar de Stat, Distinși reprezentanți ai autorităților locale, Fraților și surorilor în Hristos Domnul, Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hrisos Care, prin Duhul Său cel Sfânt, m-a chemat a-I fi slujitor în Biserica Sa, pe care Biserică o mărturisim ca fiind Una și Sfântă, și pe care noi, cei din cinul preoțesc, o slujim, în duh sobornicesc, ca urmași ai Sfinților Apostoli. Trecând cu vederea puținătatea vârstei și nedesăvârșirea sufleteasă, dar făgăduind a plini cu harul, Domnul îmi pune astăzi o cruce nouă, cea a arhierei, și îmi deschide calea spre o lucrare în care să fiu gura Lui și mâna Lui întru învățarea și sfințirea poporului binecredincios al Său. Cu smerenie și recunoștință încep această sfântă misiune, sub îndemnul și mesajul cuvintelor din Sfânta Scriptură care s-au citit astăzi la Sfânta Liturghie. Îmi va fi, așadar, candelă a lucrării mele, adevărul că suntem datori să nu căutăm voia și odihna noastră, ci slujirea aproapelui la ce este bine, spre zidire. Am învățat, apoi, că slăbiciunile noastre, ale celor neputincioși vor fi purtate de cei mai tari, dar și că fiecare, la putința și măsura lui, datori suntem a ne purta sarcinile și slăbiciunile unii altora. Și, îndeosebi în aceste vremuri tulburi, dator este arhiereul, dar și fiecare preot, monah și credincios, să viețuiască în duhul Scripturii din care ne vin toată înțelepciunea și răbdarea și mângâierea și nădejdea. Iarăși, ne-a învățat Domnul că nimeni nu poate să vindece de orbire sufletească pe alții, dacă mai întâi nu s-a tămăduit pe sine însuși, prin credință și pocăință, și nimeni nu poate propovădui Evanghelia împărăției cu putere multă, decât izbăvindu-se de demonii patimilor care-l făceau să fie și mut, și orb. Și așa, curățit fiind slujitorul, Dumnezeu poate, prin el, să lucreze minunat, făcând să amuțească gurile celor mai puțin credincioși, pe care Biserica îi cheamă, cu dragoste, să guste și ei din frumusețile viețuirii creștine și să vadă că da, bun este Domnul. Bun a fost Domnul cu mine, și milostiv întru toate. Și aflându-ne acum, la finalul Dumnezeieștii Liturghii, a Tainei dumnezeieștii recunoștințe, dator sunt a mulțumi celor care, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, m-au însoțit pe calea acestei vieți. Le mulțumesc bunilor mei părinți, Constantin și Elena, și o, cât m-aș bucura ca în toate familiile, tatăl și mama să-și crească pruncii lor în aceeași atmosferă de dragoste și răbdare, înțelegere și cumințenie de care, cu mila Domnului, am avut și eu parte. Sentimente de recunoștință am și pentru dascălii mei din școala primară și generală, de la Seminarul Teologic Sfântul Mitropolit Dosoftei din Suceava, ca și pentru părinții și profesorii al căror ucenic am fost la altarul academic al Facultăților de Teologie din Iași, București și Sibiu. Le sărut mâna părinților mei duhovnicești care, de-a lungul anilor, mi-au primenit sufletul, și îndeosebi părintelui meu stareț și duhovnic Nectarie, a cărui povățuire mai mult decât binevoitoare mi-a dat de multe ori aripi, atunci când aveam cugetul împovărat. Cei 13 ani petrecuți sub mâna lui în Sihăstria Putnei, dimpreună cu părinții și frații mei în Hristos, pe care îi voi prețui și pomeni totdeauna, s-au așezat ca o frumoasă și plină de experiențe pagină a vieții mele de monah și preot. Vin din mănăstire și vreau să rămân în mănăstire, și îi rog pe toți părinții stareți și maicile starețe din preafrumoasele noastre mănăstiri să mă primească și în obștile lor, ca pe un frate și părinte. La fel, m-aș bucura să mă știu umăr lângă umăr cu frații preoți, în slujirea credincioșilor; și împreună, ca într-o familie, să ne împărtășim și bucuria și necazul, și experiența și neîmplinirea. Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre, Vă mulțumesc pentru că v-ați luat osteneala a săvârși chemarea Dumnezeiescului har pentru nevrednicia mea. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Teofan, cu recunoștință mă rog Domnului să fiți și de acum înainte, cu înzecite puteri, propovăduitor și arătător al lui Dumnezeu, așa cum vă vădește numele. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Iosif, Înaltpreasfințiților Părinți Arhiepiscopi Teodosie al Tomisului și Ioachim al Romanului și Bacăului, și Preasfințiților Părinți Nicodim al Severinului și Strehaiei, Gurie al Devei și Hunedoarei, Macarie al Europei de Nord și Timotei Prahoveanul, vă rog, cu aceeași recunoștință, să mă însoțiți prin sfat și rugăciune pe drumul arhieriei. Prin Dumneavoastră adresez mulțumiri tuturor părinților episcopi din Sfântul Sinod, și în chip deosebit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care mi-au acordat încredere și m-au încurajat, nedisprețuind tinerețile mele. Și acum, cu inimă de fiu, mă îndept către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, adevăratul păstor al Bucovinei. Eu aveam exact un an când, pe 24 iunie 1982, Înaltpreasfinția Voastră primeați darul arhieriei, tot aici, în aceeași străveche catedrală a Sucevei, la care au liturghisit atâți arhierei vrednici, timp de sute de ani. Primiți-mă să vă fiu toiag la bătrânețe, povățuiți-mă cu inimă de părinte, ca să se bucure inima Înaltpreasfinției Voastre de ascultarea mea de ucenic, și certați-mă cu blândețe, ca să se înțelepțească sufletul meu din experiența încercatelor cărunteți ale Înaltpreasfinției Voastre. Dimpreună cu părinții consilieri și ostenitorii Centrului Eparhial, cărora le mulțumesc pentru organizarea așezării mele în slujirea de episcop-vicar, reînnoim fidelitatea față de Înaltpreasfinția Voastră. De asemenea, în curată legătură cu cei rânduiți a sluji pe cetățeni în instituțiile de stat, ne vom strădui să continuăm osteneala Înaltpreasfinției Voastre de a redobîndi, a păstra și a da mai departe moștenirea sfântă pe care Dumnezeu, prin cei dinaintea noastră, ne-a lăsat-o în acest tăpșan de rai, Bucovina. Domniilor lor le mulțumesc încă de pe acum pentru colaborare, pe care mi-o doresc fructuoasă. Căci toți știm că atunci când este sinceritate și nepărtinire, iubire de adevăr și iubire de țară, multe lucruri frumoase se pot împlini împreună, spre slava lui Dumnezeu, spre binele oamenilor și mulțumirea sufletească a tuturor, arvună a dreptelor răsplătiri de Dincolo. Ca icoană demnă de urmat a acestei împreună lucrări stă și întreaga activitate a domnului ministru secretar de stat, căruia îi mulțumesc pentru prezență și cuvânt încurajator. Îmi deschid acum inima către dumneavoastră, iubiți credincioși. Prezența și dragostea dumneavoastră, a tuturor, le iau ca un semn că nu mă veți lăsa de unul singur în suirea golgotei diaconiei episcopale. În rugăciunea smerită și evlavia cuminte a dumneavoastră mă încred. Învăț din răbdarea, munca și înțelepciunea celor bătrâni și aș dori să fiu primit ca un prieten de către cei mai tineri. Dumnezeul nostru este viu, lucrător, primitor și iertător. Și omul viu, omul treaz, omul căutător este iubit de Dumnezeu, chiar și când calcă pe alături. Fiți lumini ai acestui Dumnezeu în lumea deznădăjduită și secătuită de astăzi! Credeți cuvintelor Lui care ne promit că va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor! Curaj, ne spune Domnul, Eu am biruit, și voi veți birui! Acestui Dumnezeu mă încredințez și eu, cerând ocrotirea Maicii Preacurate, a Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul Sucevei, a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, a Sfinților Ierarhi Leontie, Dosoftei și Iacob Putneanul, a Sfinților Cuvioși Daniil Sihastru de la Voroneț și Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei, precum și ale tuturor sfinților știuți și neștiuți care au odrăslit în pământul Bucovinei. Și închei cu cuvintele Sfântului Grigorie Teologul, rugând pe milostivul Dumnezeu: Doamne, Cel ce ai ales pe David și l-ai luat de la turmele de oi, deși era cel mai mic și mai tânăr dintre fiii lui Iesei, apucă-mă de mâna mea cea dreaptă! Cu sfatul Tău mă povățuiește și cu slavă mă primește, și mă păstorește pe mine, păstorul, și mă povățuiește pe mine, povățuitorul, ca să pot păstori cu pricepere turma Ta. Dă, Doamne, putere și tărie poporului Tău și înfățișează scumpa Ta Biserică slăvită și fără de pată. Fă-ne să fim vrednici de staulul cel de sus, în locașul celor ce se veselesc, întru strălucirea sfinților, ca în Biserica Ta toți să spunem: slavă, turma împreună cu păstorii, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia toată slava în vecii vecilor. Amin. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 665, Ultimul acces: 2026-08-04 03:54:34
|
Timp total: 0.06s...
[]:1