Sărbătoarea localității Sânnicoară. Mitropolitul Clujului a fost prezent la eveniment - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărbătoarea localității Sânnicoară. Mitropolitul Clujului a fost prezent la eveniment

[2017-09-05]
de Gheorghe Anghel

IPS Andrei 3
Comunitatea ortodoxă din parohia clujeană Sânnicoara a avut parte sâmbătă, 2 septembrie 2017, la o zi după începutul noului an bisericesc, de o triplă sărbătoare:
hramului lăcașului de cult, sărbătorit în avans (Nașterea Maicii Domnului);
împlinirea a 90 ani de la sfințirea vechii biserici;
40 ani de slujire a preotului paroh.
La aceste evenimente importante pentru comunitatea parohială a fost prezent Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. IPS Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie și a adresat un cuvânt omiletic.
În cadrul omiliei, Părintele Mitropolit a vorbit despre semnificațiile teologice ale începutului noului an bisericesc, informează Radio Renașterea.
Prezent la sărbătoarea localității, părintele protopop de Cluj I, Dan Hognogi, l-a felicitat pe părintele Luca Viorel pentru întreaga activitate desfășurată în cei 40 de ani de slujire.
Părintele Luca Viorel a mărturisit în fața tuturor invitaților că cea mai importantă și cea mai grea lucrare a sa a fost cea de zidire sufletească a credincioșilor, lucrare care nu se încheie niciodată.
La finalul slujbei, Părintele Mitropolit a oferit pr. Luca Viorel, pentru întreaga sa activitate, Crucea Arhiepiscopală.
După Liturghie, sătenii din Sânnicoara au participat la întâlnirea fiilor satului, moment festiv mult așteptat, mai ales că la ediția de anul acesta a fost sărbătorită împlinirea a 655 de ani de la prima atestare documentară a localității.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1252, Ultimul acces: 2026-08-03 16:38:23